Baby, come back!
– Băi, simt că ceva, ceva “big time” urmează să se întâmple.
– Și eu la fel. Dar până atunci, am o oboseală care-mi vine din oase până-n gât.
E adevărat: dacă ne uităm pe cer, vedem o alambicare de tendințe și energii. Unele trag hăis, altele cea. E ca și cum ai merge cu piciorul pe accelerație la maxim și cu frâna de mână trasă.
De-abia ce intraseră 5 planete în Berbec, la Luna Nouă și era o mare sărbătoare de energie acolo, când Venus s-a băgat, prin mișcare retrogradă, înapoi în Pești, iar Mercur se pregătește și el de marche-arriere. Aceste perioade, în special când vorbim de planete personale, vorbesc depre reglaje, ajustări, recalibrări. Avem nevoie de foarte multă odihnă, de recalibrare interioară și regândire a unor proiecte pe care le-am demarat, la fel de mult cât avem nevoie să stăm concentrați pe ele, prin puterea intenției.
Când vorbim de “planete personale”, ne referim la două funcții esențiale ale minții noastre: gândirea logică (reprezentată de Mercur) și relaționarea (valențele, alegerile reprezentate de Venus: să nu uităm că neocortexul nostru este eminamente un creier social, care se dezvoltă prin relaționare). Cum ziceam, perioada de retrogradare a celor doi cam coincide, în sensul în care Venus iese din zona de umbră în 19 mai, iar mercur pe 20 mai.
Scopul funcțiilor creierului, deci al planetelor, este de a asigura integralitatea, armonia, deci gestalt-ul minții. Când o planetă o ia “prea înainte”, coechipierii fluieră după ea și-i zic “baby, come back!”. Mintea merge înainte doar în echipă. Excesele sunt reajustate.
De aceea, o idee bună în această perioadă ar fi să ne mai odihnim, să revizuim și să recalibrăm toate aspectele gândirii și vieții noastre. Imaginația, introspecția și utilizarea Puterii Intenției sunt la maxim în aceste zile. Din mai-iunie încolo vom avea un “boom”, despre care vorbeam la începutul articolului. Până atunci, la lucru cu imaginația și creativitatea!
E de bine. Pentru Mercur, Venus & gașca a ursit
Vrăjitoarea Electrică
*
Note:
- Mercur este retrograd în perioada 9 aprilie – 3 mai, iar Venus până în 15 aprilie. Ceea ce numim “zona de umbră” este perioada când cele două planete revin la poziția inițială, de start, de unde au început retrogradarea.
- Nu există retrogradarea reală, ci doar o proiecție a mersului aparent, pe ecliptică, a planetelor. Este ceea ce mintea noastră observă; la nivel macro, universal, nu avem niciun “mers înapoi” al vreunei planete, evident.