De puta madre!
*
Facui ce facui si ajunsei pe la mijlocul lui Octombrie in Norvegia. Tara europena care nu e in Europa, deci nu cunoaste valoarea euroiului.
Sigur si neasteptat, la aeroportul din Bergen, un nene frumos, tanar, inarmat si cu ochi albastri m-a intampinat cu racoritorul:
- Ce cauti aici?
I-am explicat ca am venit la munca, i-am explicat unde, i-am explicat ca nu, nu am droguri si nici spirtoase la mine, i-am explicat ca nu, nu muncesc ilegal i-am explicat ca nu, nu am sa pun bombe, i-am explicat ca da, mama mea e tot femeie ca la ei. S-a mirat, dar mi-a dat drumul.
Asta a fost un semn, mi-am zis. In Qatar m-au primit ca pe fratele lor mai mare, iar aici ca pe fratele lor mai negru.
*
M-am cazat la un fel de pensiune-hotel, intr-un sat care se cheama Lindas si unde casele se afla la minim 1 km una de alta. De jur imprejurul meu era liniste, intuneric si frig.
*
Norvegia este o tara plina de fiorduri. Stiam chestia asta, dar trebuia s-o si aflu. In primul meu week-end, am intrebat-o pe gazda ce obiective turistice sunt pe-acolo, si mai ales cum sa fac sa dau si eu ocol lacului din spatele casei. Mi-a raspuns nordic:
- Este Marea.
Da: chestia aia lichida din spatele casei era Marea Nordului, iar eu vroiam sa-i dau ocol. Unii au traversat-o, eu vroiam sa-i dau un tur, intr-o dupa-amiaza. M-a derutat faptul ca era foarte ingusta si plina de paduri, de o parte si de alta. Adica exact un fiord.
Norvegienii nu-s multi, vreo 5-6 milioane, au petrol si gaze naturale cat pentru jumatate din Europa. Si un nivel de trai foarte ridicat. Exagerat de ridicat. O bere e vreo 10-15 euro la un restaurant, depinde de noroc, iar ca s-o iei din supermarket platesti 3 euro. O friptura costa 35 euro, si este gatita ca pentru niste marinari piliti. Gasesti si mai scumpa, daca insisti.
Nu am insistat.
La sediu, unde lucrez, pentru a se evita activarea excesiva a femeii de serviciu, exista o lada cu cipici din plastic la intrare, din care este obligatoriu sa te servesti, adica sa-ti invelesti bocancii, pentru a nu face mizerie. Daca nu, iei bataie. Eu am omis intr-o zi si m-am trezit cu o tanti norvegianca avand tot felul de dispozitive in dotare, tipand la mine si gesticuland martial catre bocancii mei. Eram sigur ca stie karate. De fapt, precum ne-romanii cred in Dracula, eu cred in Beowulf, asa ca m-e frica de orice femeie de serviciu norvegianca. Daca se dezbraca si ma lua la bataie?
*
Lucrez cu francezii de la General Electric; cum am mai lucrat cu ei si in Qatar nu ma mira faptul ca ei cred in continuare c-au inventat lumea. Ceea ce ma deranjeaza este ca se si poarta ca atare. Este prima data cand ii simpatizez putin pe americani si imi doresc sa lucrez cu ei (GE este firma americana, este compania infiintata de T.A. Edison, ala de-a inventat becul, care acum nu se mai foloseste, deci peste 10 ani copiii mei nu o sa mai stie cine a fost acest domn). In fine, trec peste asta pentru ca sunt roman, si deci antrenat pentru prostie.
*
Descopar incet lumea. Ocazie cu care aflu ca nu romanii au inventat lasa-ma-sa-te-las-ul. Sunt aici prin intermediul unui agent elvetian (en fait, firma care m-a angajat pentru a ma vinde la GE). Pentru cei care nu inteleg, eu am impresar, la fel ca fotbalistii. Care impresar mi-a zis “du-te tu acolo, ca iti facem noi contractul”. Cum ma bazez in general pe prostia mea, am plecat. Dupa doua saptamani de stat in Norvegia (evident, ilegal), cum ma mai si plictisisem, m-am hotarat sa plec. L-am vazut pe Tatiku available pe mess, mi-am adus aminte ca e la Madrid si ca vroiam sa-l vad, am scris o scrisoare de adio la toata lumea, si a doua zi eram in aeroport, cu bagaje cu tot.
- Pasaportul! Ii intind biletul si pasaportul gagicii de la boarding. Ii urmaresc privirea: nici nu citeste bine numele tarii, ca ii si face semn unei blonde tapene, in uniforma, care statea mai alaturi, vanand pasagerii. Tipa vine, se scuza rece si ma roaga sa vin mai deoparte. Nu ma plang, chiar am un fior hormonal: este prima oara cand sunt agatat de o blonda atat de bine, si mai ales atat de blonda… Fie ea si ofiter de vama.
- Unde mergeti?
- Madrid..
- Ce faceti acolo?(chiar daca e blonda, incepe sa nu-mi mai placa: ce treaba are ea cu Tatiku?)
- Vizitez un prieten..
- Ce cautati in Norvegia?(ma gandesc la mama ei, intr-un mod neplacut)
- Lucrez.
- Unde?
- Mongstad. Cu General Electric.
- Aveti un act care sa dovedeasca acest lucru?
Nu aveam; tocmai de-aia plecasem de acolo: ca nu aveam un act. Ce era asa toanta? Dar nu puteam sa-i spun asta. Incepe sa-mi para rau ca nu i-am zis ca am venit in Norvegia ca turist.
- Un telefon, o persoana de contact?
Imi doresc sa nu fi venit niciodata acolo. Ii dau telefonul unui francez, cu care lucrasem.
- Este numar de Franta! Am nevoie de o persoana de cetatenie norvegiana, care sa garantee pentru Dvs.
- Altul n-am. Imi tot scormonesc mintea, sa ma gandesc ce hartie as putea sa-i dau aleia, care sa arate ca am fost acolo. Rasuflu usurat: tot ceea ce pot sa va dau este factura de la hotel, din Lindas.
- Aratati-mi-o.
I-o arat. Factura. Se uita la hartie, se uita la mine, realizeaza cat de frumos sunt de fapt, face un semn si-mi da drumul. Este prima data in viata cand ma bucur ca o blonda imi da papucii.
*
Sa va bagati tara aia in cur. A chuparla, ba!
*
Pana la Madrid nu s-a-ntamplat nimic deosebit. Decat ca atunci cand am ajuns, m-a-nconjurat brusc un univers plin de oameni care nu inceteaza sa vorbeasca, sa rada, sa nu le pese, un univers plin de Hola, Tambien si Hastaluego.
Si de Tatiku.
*
- Arunca, bai, pe jos!
- Te bat de te caci pe dumneavoastra…
- Arunca, bai, Iohule…
- Tatikule, tu nu-ntelegi ca eu nu arunc pe jos? Mai ales aici, in tara straina…
- Ei, bine, atunci uita-te ce e pe jos, si apoi cauta sa gasesti un cos de gunoi.
Sunt intr-o bodaga madrileana, cu aspect de berarie comunista din Urziceni, tin in mana un servetel mototolit, si-ncerc sa-i gasesc viitoarea locatie; pe jos, plin de alte servetele, mucuri de tigara, samburi, scobitori, etc… Tatiku continua calm, fumand, privindu-ma vesel din spatele ochelarilor lui miopi:
- Lasa, tata, ca la inceput asa faceam si eu, pana era sa iau bataie ca n-arunc si eu la fel ca toti ceilalti; ai sa te obisnuiesti si tu, la fel ca si mine.
Arunc servetelul pe jos, uitandu-ma jenat in alta parte, simtind cum tot cerul se pravale peste mine, si asteptand sa fiu arestat dintr-o clipa in alta. Lumea din jur continua sa-si traiasca viata la fel ca pana acuma: spaniolul s-a nascut sa petreaca, si cand oboseste se mai duce si la munca. Tatiku mai scoate un fum si-mi explica:
- Nu se pun cosuri de gunoi in localuri, pentru ca e cel mai sigur loc pentru bombe. Asa ca toata lumea arunca pe jos; e si mai simplu de facut curat. Uite: din 10 in 10 minute vine unul cu matura si face bec.
Asa este. Dar tot nu m-am obisnuit.
*
Am ajuns la Madrid fara probleme, dupa ce am scapat de tanti cea blonda si rea din Nord; la aeroport ma astepta eternul Tatiku, neschimbat si la fel de ametit: i-a luat o jumatate de ora ca sa gaseasca terminalul unde venisem. Am luat un taxi si hai acasa. Dormi la mine, nu-ti iei nicio camera la hotel!
Casa lui Tatiku, apartamentul, cum il numeste el, este o chestie neelucidata care ar incapea lejer in sufrageria mea din Drumul Taberei, si in care se afla inghesuit un pat, o bucatarie semiportabila si o baie cu forme neasteptate. Pe jos, mizerie ca daca mai arunc si eu ceva parca se facea mai curat. Inot prin baia de resturi si maldare de haine care zac intr-un stil pur madrilean pe-acolo si-mi pun si eu geamantanul, care in acel univers pare o piesa de mobilier modern. In fine:
- Bine ca venisi, ca diseara avem o petrecere.
- Bine ca venii…
Viata de noapte in Madrid incepe pe la vreo 8-9 seara, cand se merge la meci cu baietii, intr-o bodega. Unde se bea bere, vin sau cidru si se consuma Tapas: tu comanzi un cana de bere, si barmanul iti da si o farfurioara cu tot felul de chestii, gratis: felii de carnati, salamior, bucati de carne etc… In acest fel, nu mai este nevoie sa mananci serara: se comanda niste beri si din Tapas-urile oferite cu generozitate se satisfac si nevoile digestive.
*
De mancat, in Spania (ma rog, in Madrid) se papa carne. Multa. Daca vrei si garnitura, ti se ofera niste carne. Salata este, cred, o ciudatenie, un exotism aiurea si non necesar. Banuiesc ca trebuie sa ai trimitere de la doctor ca sa mananci salata in restaurant. Ca sa uiti de senzatia ca mananci carne cu carne, ti se ofera si cartofi. Este leguma lor nationala, unica de altfel.
Cand se face 10 seara, si se termina meciul (nu conteaza ce meci, in Spania e mereu cate un meci, meciurile sunt la fel de dese si populare ca vinul si carnea de porc), Tatiku si baietii se uita la ceas:
- Bai, e cam devreme… mergem acasa, ne mai odihnim, si mergem dupa aia… Eu, cum sunt mereu revoltat, nu stiu ce am, intreb:
- Cum, devreme?
- Pai, tata, la petrecere mergem pe la 11, si asteptam acolo sa treaca timpul, sa se faca ora de iesit. Ora de iesit este 01:30, cand Madrilenii mai nerabdatori ies sa porneasca pub-urile. Ceilalti, mai normali, ies de prin case dupa 2.
Asa am facut si noi: dupa ce am asteptat la petrecere “sa treaca timpul”, am iesit la un club. Bautura si multa muzica. Spaniola. Aici nu se prea cunosc alte cantece, in alte limba. Si nici nu trebuie: spaniolii isi sunt suficienti lor insisi. Se sta in pub-uri pana la 3:30 (ora la care eu trecusem deja de faza crapat de somn) dupa care, prin aprinderea luminii, esti anuntat violent cu fotonii in creier, ca respectiva locatie se inchide. Este momentul culminant, cand se deschid discotecile in Madrid.
*
Nu am vazut pana acuma atata lume pe strada la 3 jumate noaptea. In Romania probabil ca numai la cutremur vezi atata populatie la ora aia. Era Madridul plin ca dupa meci. Fiecare se posteaza la coada la cate o discoteca, unde intri daca ai bafta si bani la tine: in cele mai generoase localuri se intra cu 10 euro, dar in general fara 20 de euro de cap de vita furajata nu scapi. Cum deja la ora aia esti foarte beat si incalzit, nu-ti mai pasa: stai la coada, platesti si intri.
*
Un alt sport foarte popular aici este colindul. Se pleaca seara, dupa meci (evident! Meciul este ceva sfant, un pelerinaj vizual; in Spania toata lumea tine cu Real Madrid, nici nu inteleg de ce mai exista si alte echipe, probabil ca motiv de bere), si se colinda toate barurile posibile dintr-un cartier; si sunt foarte multe. De fapt, Madridul pare un oras de bodegas, unde accidental s-au mai cosntruit si locuinte, ca sa ai unde sa dormi dupa ce te imbeti.
Ideea de iesit in gasca este foarte simpla si economica: inainte de inceperea turneului, se strang toti, si fiecare pune sa zicem 10 euro. Exista un organizator care strange banii, si se incepe cu prima carciuma. Fiecare comanda ce vrea, se sta 10 minute si se pleaca mai departe. Cand se termina banii, se delibereaza continuarea; daca raspunsul este pozitiv (si, in general, este), se mai pun bani si se merge mai departe. Intotdeauna mai exista o carciuma mult mai misto, undeva mai incolo, dupa urmatoarea carciuma foarte misto.
Nu se sta mai mult de o bere in fiecare bodega: intri, comanzi una cana (un paharel, nu se bea cu halba, ca nu esti in Germania), te inveselesti, arunci ceva pe jos, iti bei berea si pleci. NU pierzi timpul.
Un alt element foarte important este inghesuiala: daca gradul de ocupare al unui local e sub 90 la suta, nu se intra.
*
- Azi mergem in Latina.
- Ce-i asta?
- Un cartier misto…
- Ce-i acolo?
- Ai sa vezi: e plin de bodegi. Toata lumea vine acolo sa se imbete.
- Si ce-i asa misto?
- Pai e misto, ca e singurul loc din Madrid unde e calumea sa te-mbeti de dimineata; in rest, trebuie sa astepti seara ca sa iesi.
Tatiku sta in Spania de 2 ani si in Madrid de 6 luni, dar habar n-are ce se poate vizita pe acolo. In schimb stie perfect crasmele si zonele unde te poti distra. La Prado l-am dus eu, taras, ca vroiam sa vedem unde este. Atunci a aflat si el.
Spaniolii sunt oameni foarte veseli si petrecareti. Te simti foarte misto aici. Au somajul cel mai ridicat din Europa (peste 20%), dar nu se indura sa nu iasa seara. Devin cei ma tristi oameni din lume cand e frig si urat afara, si nu pot sa iasa. In rest, umplu strazile incepand cu ora 8, si indiferent de somaj si de romanii care le golesc buznarele (este incredibil cat de evidenti sunt baietii nostri iesit la produs in miezul Madridului… eu nu inteleg cum de nu sunt sesizati de politie) se distreaza. Viata este fiesta. Adica iesit cu prietenii, baut un vin sau o bere buna, si distractie. Merita sa vii la Madrid, pentru un week-end, numai ca sa respiri putin atmosfera de aici.
Tatiku e in elementul lui. A fost adoptat instantaneu de spanioli, care se poarta cu el ca si cum ar fi de-al lor, le-a-nvatat limba fara sa deschida vreo carte, sta in buricul Madridului, la 10 minute de mers pe jos la serviciu (sa nu se oboseasca inutil, ca seara se iese si nu se face sa fii extenuat). Acum doi ani, am plecat amandoi din Romania, eu in Qatar si el in Spania, sa demonstram cat de tari sunt muschii nostri de ingineri. Acum ne-am intalnit din nou, de data asta in Castilla.
*
- Bleoah! Ce-i asta, ba? Ma stramb de dezgust: beau un Nestea spaniol, cu gust de paracetamol. Ma uit la eticheta: sin zuccar. Fara zahar, posirca de-aia cu indulcitor de la uzina petrochimica. Gust de spital si miros de formol.
- Ce sa fie, tata? Ceai. Asta beau eu.
- Stiu, Tatikule, dar nu vezi ca e prostie de-asta fara zahar? Tu nu te uiti la eticheta?
- Nu, bai, tata, eu l-am cumparat ca avea capac albastru, si mie-mi place albastrul, ca e cu Craiova.
- Pai si ailalta?
- Ailalta are capac galben, si mie nu-mi place galbenul. Habar n-aveam ca una e cu zahar si alta e fara…
Cei care erau ingrijorati ca pe Tatiku l-ar fi putut schimba spaniolii, sa stea linstiti: este nemodificat, nealterat, traind intr-o atemporalitate permanenta, fumand in pat, in pantalonii de pijama si uitandu-se la meci, filme sau desene animate.
*
Imi pare rau ca plec: saptamana ce vine, baietii (gasca lui Tatiku),planificasera un tur al orasului, cu Metroul.
Si ce-i cu asta? Metrou e peste tot.
Da, insa aceasta va fi o miscare culturala, combinata cu activitati spirituale: se coboara in fiecare statie, se bea o bere la cea mai apropiata bodega, si se pleaca mai departe. Este declarat castigator cel care mai stie unde se afla la sfarsit.