Inginerii rock’n’roll
– Bă, tu când o să termini cu tâmpeniile astea? O să ţi se urce vreodată mintea aia la cap?…
– Dar ce-am făcut, vere? îl întrerupse Tatiku, care continuă pe un ton şi mai vehement: ia uite, bă, la ei… ce-aveţi, vere cu mine?
– Băi Tatikule, tu să taci: acum vorbesc eu! urlă Jean la el… tot tu eşti ăla ofuscatu, în loc să stai cu coada-ntre picioare. Tu crezi că eu am aşa, chef, să mă alerge Poliţia din Feteşti că ai tu fumuri de rocker?
Apoi continuă, mai calm:
– Măi, tâmpitule, ia la cunoştinţă faptul că nu mai ai 18 ani să-ţi laşi părul lung şi să te-alergi cu jandarmii prin Craiova… aici e şantier, da? Şi dacă chiar ai chef, fă-o singur, şi nu ne mai băga pe noi… nu mi-a făcut nicio plăcere incidentul de-aseară, şi nici nu vreau să-l mai repet. Stanciu, cel puţin, e foc şi pară pe tine…
– Păi ştiu, bă, vere, dar…
– Măăă! Taci şi nu mă mai înterupe. Pe scurt: gata cu rockăreala, că te bat şi io şi Floakă şi Stanciu…
– Băi, Jeane, continuă miorlăit de data asta Tatiku, eu aşa fac la băutură: mi se pune pata şi gata, vere, nu mai raţionez… cel puţin când văd poliţişti mi se pune aşa o ceaţă-n faţa ochilor… nu ştiu ce am… şi Herra, căţeaua mea, tot aşa am dresat-o: când venea poliţia la uşă, la Craiova, că aveam muzica dată la maxim pe la 4 dimineaţa, o puneam Herra! Poliţia! Şo pă el! Şi când se repedea aia-n uşă, se căra patrula de la mine.
Tatiku înceăpuse să râdă, lui Jean simţea că îi piere violenţa necesară în astfel de situaţii, aşa că singura soluţie era să-l dea afară pe ăla micu din birou:
– Dispari!
Apoi se duse glonţ la Stanciu:
– Băi, Aline, ăla-i tâmpit, dar eu zic să nu-l lăsăm aşa: hai să plătim şi noi o parte din amendă.
– Da, mă, nicio problemă, dar eu nu mai vorbesc cu el.
– Bine, bine… hai, bagă banu-ncoace, că mai vedem.
*
Cu o seară-nainte, prin Ianuarie, mare chef la Feteşti. Ori fusasă Sfântu Ion, ori găsiseră ei alt pretext, cert e că-n apartament la Tatiku şi Floakă se adunaseră o gaşcă de ingineri veniţi cu noaptea-n cap prin şantier după sărbători… restul, grosul, încă nu sosiseră de pe la revelioane.
În bucătărie, Stanciu şi Floakă făceau recensământul la sticlele aduse de-acasă după sărbători iete, ăsta-i zaibăr de la Corabia, ia gustă… mamă, vere, tare… stai să vezi ce vin are ăsta micu, de la Moţăţei: arde! … în timp ce în cameră la Tatiku se aranja muzica, se făceau playlist-uri, iar Mărin şi Jean îndurau probele audio pe care Cirikli le făcea cu sistemul lui audio ţ+1 de şi-l adusese de-acasă, de la Craiova.
– Ia ascultă, vere-acilea…
– Ce-i asta bă?!? întrebă Jean, îngrozit…
– Cradle Of Filth… uite, am şi videoclipul pe monitor… fi atent ce tare e.
Jean urmări consternat timp de-un minut defilarea de cadavre, schelete şi sânge, după care se enervă:
– Bă, tu numai de-astea cu monştri ai? Am venit să ne distrăm, nu să ne pregătim de invazia alliens.
Tatiku era neatent:
– Uite, uite ce mişto e faza asta: o vezi pe gagica aia plină de sânge? Mamă, ce bună e..
– Te pleznesc! Acum! Pune şi tu ceva să pârâie duşumeaua…
Stanciu băgă capul pe uşă:
– Ce-aţi păţit, fetelor? Pe cine tăiaţi? Băi, Jeane, nu-l mai lăsa pe Cocoşel să pună muzică de-asta Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamu, că murim acilea … Auzi, caută şi tu ceva Căpitane de judeţ, un Enceanu, un Mâţu-Stoian…aşa, mai de draga-nenii…
După primele 2-3 sticle de vin şi Mărioară de la Gorj, erau toţi în cameră, duduind şi chiuind pe sârba oltenească. Stanciu îi arăta lui Jean paşii corecţi (ca la Corabia, de la unchi-miu o ştiu p-asta, fii atent acilea…) iar Floakă şi Tatiku se învârteau-elice, ţinându-se din când în când de braţ cu Mărin, care mai scăpa, aleator, cu mult noroc, din încrengătură.
Pe Placebo au descoperit că merg la fel de bine paşii de sârbă abia la zaibărul lu Tatiku.. tot atunci au realizat că la Within Temptation sau Lacrimosa se pretează mult mai exact hora de mână… din cauza asta, rămăseseră numai ei trei – Tatiku, Jean şi Mărin – în cameră, oarecum vociferând dinamic, în timp ce Stanciu şi Floakă se retrăseseră, înţelept, în bucătărie, pentru al doilea recensământ.
Când evenimentele erau în toi, iar Tatiku exersa soliditatea podelii cu călcâiul, se auziră bătăile în uşă…
– Cine-o fi, vere? se duse Floakă să vadă.
– Bună seara! Plutonier Major xxx, Poliţia Feteşti!
– Bună seara, făcu, politic, Floakă… Poftiţi…
– Ne scuzaţi, se-nmuie jandarmul, intrând cu colegul lui… Floakă închise uşa după ei, Stanciu se prinse de manevră şi-l luă pe unul din ei în bucătărie, în timp ce Floakă şi cu Jean îl luară pe-al doilea, la o discuţie, în cameră…
Întâmplarea face ca tocmai atunci pe Tatiku să-l sune gagică-sa; neatent la evenimente, îşi luă papucii, telefonul, şi ieşi pe hol, să discute…
Stanciu, în bucătărie, intră direct în subiect, cu artileria grea:
– Ia, măi, nene, un pahar de vin, că nu suntem criminali: avem şi noi o sărbătoare-n seara asta.. om fi exagerat şi noi niţel…
Jandarmul se-nmuie bine, îşi scoase chipiul şi luă paharul în mână, în timp ce-n camera cealaltă, Floakă şi Jean îi explicau acelaşi lucru gradatului numărul doi.
– Măi, oameni buni, zice ăla, eu vă-nţeleg: aveţi şi voi o petrecere… dar fiţi şi voi mai precauţi pe viitor, că-n bloc mai sunt şi nebuni din ăştia de vă denunţă din orice… şi noi avem datoria să venim…
– Da, domnule, făcu Floakă înţelegător, noi vă respectăm şi-nţeleg perfect… şi noi, uite, suntem ingineri, şi datoria este mai presus de orice; când trebuie să facem o treabă, o facem şi nu comentăm… acum poate că am exagerat şi noi puţin, dar a fost o greşeală şi vrem să o reparăm: nu vreţi să mergem puţin dincolo, să ciocniţi un pahar cu noi, că avem o sărbătorire…
Ghinionul făcu să se potrivească momentul de pace cu terminarea convorbirii lui Tatiku… care intră val-vârtej şi urlă la primul jandarm pe care-l văzu:
– De ce-aţi intrat la mine-n casă?
Până să apuce Floakă să-i facă semn, zurliu continuă:
– Aveţi mandat? În mod normal, trebuia să staţi la uşă şi să-mi cereţi actele. Dacă nu vă deschideam, era dreptul meu.
Stanciu duse disperat mână la frunte, Floakă îl privi cu duioşie pe Tatiku, Jean se gândea să-l pocnească direct, în timp ce jandarmii se ridicară cu calm, îşi puseră şepcile, salutară respectuos şi plecară.
– Tu nu eşti normal la cap! Ce te-pucă? îl luă Jean…
– Tocmai ce rezolvarăm treaba, şi te băgaşi tu, moţ… continuă Floakă
– Ce treabă? Tatiku era indignat: ce, băi, vere, voi nu văzurăţi? A intrat încălţat la mine-n cameră!…
Stanciu, fiert, îşi făcu cruce, luă la repezeală haina, se uită la Jean şi atâta zise:
– Mergi? Că io aici nu mai stau un minut!
– Merg.
În timp ce coborau scările blocului, Tatiku tot nu se lăsase şi ţipa după ei:
– Staţi, bă, să vedeţi: no să-mi facă nimic! Nici n-am buletin de Feteşti!
*
A doua zi, prin şantier, cu capul plecat, Tatiku le povestea celorlalţi cum a fost nevoit să se ducă la secţie, cu tot cu Floakă, care picase vinovat pe motiv de coleg de apartament, şi acu trebuia să plătească o amendă de vreo două milioane… cam cât avansul lui pe luna in curs..
*
– Care-o fi idiotul ăla de ne-a reclamat? Păi dacă pun mâna pe el, nu mai pupă zile libere cât o avea el zile-n şantierul ăsta… Auzi la el: şi-a găsit exact petrecerea la care erau toţi şefii lui!
A fost ultima oară când cineva din bloc a mai reclamat ceva la poliţie în timpul chefurilor inginerilor de la Feteşti.