Leek Soup
După ce am traversat jumătate de lume ca să ajung aici, ce credeţi că am mâncat astăzi la prânz? O specialitate japoneză veritabilă, şi anume… ciorbă de praz. Da! De praz, frate.
Deci, ziua 1. Nu ştiu ce’au avut ăştia cu mine, dar am călătorit Bucureşti – Frankfurt – Doha cu business class. Pe Lufthansa mai e cum mai e, că te tratează tot ca pe un om normal, doar că ai scaune de piele, dar după călătoria cu Qatar Airlines te caci efectiv pe dumneavoastră de ceea ce ţi se’ntâmplă acolo. Când s-au repezit stewardesele alea în mine „vai, vă e cald domnu’, să vă pun o perniţă la spate, aşa: aşezaţi-vă comod, ce să vă aduc, mânca-l-ar mama că scump mai eşti, hai un suc de portocale proaspăt stors, acum, de la ţâţă, of-of, sper să aveţi o călătorie plăcută, vă pupăm” am crezut că e la mişto. Avionul e cât o casă de-a lui Becali, scaunele alea se transformă în pat prin manipularea inteligentă a unor butoane, mi-au adus pijama (MI-AU ADUS PIJAMA), ciorăpei şi de-aia de pus pe faţă anti-fotoni şi pro-nănic, şi’apoi m’au ameninţat cu un meniu exagerat pentru cunoştinţele mele culinare. Am arătat cu degetul 3 feluri de mâncare, ele mi’au adus vreo 5, apoi m’am uitat la video. Căci da! aveam video, unde rulau o grămadă de filme ce mai sunt şi acum prin cinematografe.
Până la urmă, în pofida condiţiilor enumerate mai sus, am ajuns. 19 grade la sol, dimineaţa (ora 6:00, adică 5:00 ora RO când pe voi vă durea la 2 metri-n faţă şi dormeaţi ca porcii), soare şi-un şofer cu un Nissan. Ras Laffan, unde şed eu, e pe la 100 km de Doha şi e un oraş 100% industrial. Nu are nimic altceva decât rafinării şi campusuri. Mi’au dat camera mea, cu frigider, televizor, baie, cuptor cu microunde, DVD-player şi’un birou. Mi’am scos steagul, am pus laptopul pe masă, am dat drumul la „trăiască România”, apoi un Tudor Gheorghe şi am stat. La prânz am mers la masă, unde după episodul cu zeama de praz (foarte bună), am constatat că au ăştia vreo 4-5 feluri de mâncare la fiecare „course”. Nu ştiam de desert; am aflat după ce mă ghiftuisem că puteam să aleg alte 4-5 feluri de prăjituri. Da, domnule: e bine.
Am citit apoi programul de activitate. Ei bine, micul dejun se serveşte zilnic între 4:30 şi 6:00, chestie care m-a bucurat nespus. Deci pentru cei foarte matinali, nu recomand venirea aici, pe platforma industrială, deoarece mai devreme de 4 jumate dimineaţa nu se serveşte nimic. Ce să faci până atunci?
Pentru prietenii care m’au sfătuit sincer să învăţ arabă dacă tot stau pe-aici, îi informez pe toţi că pot învăţa orice limbă de la hindu şi până la japoneză, numai arabă niet: nu e picior de arab pe platformă. Aşa că învăţaţi voi, acasă, unde-s mai mulţi Husseini şi Ali decât p’acilea.
Între timp am aflat de ce ne-au dat ciorbă de praz: este ziua României. Motiv pentru care vă pup pe toţi şi vă urez tot ce vă doriţi: casă de piatră, la mulţi ani doamnei, baftă la pescuit, să trăiţi cu numele şi mai ales HAI ROMÂNIA, mânca-v-aş!!!!
[1 decembrie 2007, ras laffan, qatar]