Prometeu – Soarele-n Vărsător
Un om a venit la mine să-mi vorbească despre relația sa. Că își iubește partenerul, dar că uite ce probleme sunt, că dacă partenerul ar face și-ar drege etc. I-am spus, cu drag, să se oprească puțin:
– Pe tine ce te interesează?
– Să fiu fericită în relație.
– Atunci poziționarea ta mentală trebuie să fie pe tine. “Eu sunt fericită în relație”. Și punct… Nu contează cu cine, nu contează ce face sau drege partenerul. Intenția ta și comanda dată creierului este de a fi fericit în relație.
În momentul în care m-am centrat pe mine, pe ceea ce vreau eu, am câștigat jocul: universul începe să se rotească în jurul meu. Când m-am focusat pe ce vrea (sau ce ar trebui să facă) ălălalt, mă învârt ca un titirez și jocul e din start pierdut.
***
Aseară, pe la 11:23, tiptil parcă să nu-l vadă nimeni, Soarele a intrat în Vărsător. Pe cer, nicio altă planetă în orizontul vizibil, abia Uranus ce apunea, grăbit să meargă și el la culcare. Când planetele sunt “sub cer”, vorbim de viață personală, iar când sunt “deasupra cerului” ne interesează mult viața socială. Luna Vărsătorului începe, deci, cu toate planetele sub cer, iar mesajul este, desigur “băi, vezi-ți de viața ta personală, centrează-te pe tine și o să-ți fie bine”.
Omul înțelept își face iarna car și vara sanie; în timpul Văsătorului e bine să ne apucăm să ne facem car, pentru la vară. Adică planuri, adică intenții, adică aspirații. E o perioadă excelentă să ne planificăm viața personală, să ne-o îmbunătățim, să aducem intenții și gânduri bune către ceea ce este autentic și semnificativ în viața noastră.
Chiar, ce-i aia “autentic și semnificativ”? Sunt acele lucruri, persoane, situații, comportamente și obiceiuri, pe scurt chestii pe care le-ai construit de bună-voie și perfect conștient că aia ești și asta vrei, chiar dacă e contra a tot ceea ce cred sau fac ceilalți. Vărsătorul e acea parte a conștiinței noastre care vrea independență, zbor, geniu, autenticitate. Prometeu, care aduce focul cunoașterii unei lumi flămânde.
Așa că, dragă cetitoriule, îți propun un exercițiu: dacă te-aș ruga să spui afirmația “viața mea este minunată”, ce lucruri absolut autentice ai vrea să aduci în ceea ce trăiești acum? Și dacă te-aș invita să spui, de acum încolo “sunt fericit și împlinit în relația mea de dragoste”, cum te-ai simți?
Urmează 30 de zile în care toată lumea primește acest influx puternic de schimbare, de nou, specific acestei zodii ciufute dar geniale. O perioadă în care toți ne gândim “cum aș putea să fac altfel lucrurile, ce-aș putea să aduc nou în viața mea?”
Îți ursesc, așadar, ca în această lună să te gândești mai mult la tine, să vezi că tu ești pilonul central ceea ce emiți și ceea ce ești, să fii mulțumit și împlinit și să aduci genialitate, cunoaștere și libertate vieții tale.
Pentru Vărsător, Uranus și schimbare a ursit
Vrăjitoarea Electrică