Răzbunarea lui Nea Nicu (cu Floakă la ambulatoriu)
Depresia nu este singura mea ocupaţie pe-aici. Din când în când, destul de rar, mai fac diaree. Foarte neprietenoasă, dumneaei apare doar între 12 şi 1 noaptea. Aseară mi-a făcut o vizită. Am stat de vorbă jumătate de oră, fix, am recunoscut tot, iar după ce nu mai aveam nimic de spus a plecat.
Azi dimineaţă am ajuns chior de somn la birou. Îi zic lui Floakă :
– Bă, mi-e rău. Nu ştiu ce să fac.
Floakă e mereu bine intenţionat şi plin de sfaturi bune :
– Vezi că avem punct sanitar. (aşa este, avem). Mergi acolo şi vorbeşte cu ăla. Poate-ţi dă ceva. Oricum, indiferent de ce-o să-ţi spună, când ai să ieşi afară, o să vomiţi.
Într-adevăr : accidental sau nu, de fiecare dată când îl vedeam pe câte unul intrând la « punctul sanitar » peste cinci minute ieşea de-acolo vomitând. Aşa că i-am urmat sfatul lui Floakă şi nu m-am dus.
Dintre românii care s-au perindat pe-acolo, n-am auzit pe nicunul să fii primit vreun leac mai acătării. Cei mai norocoşi ies cu Diazepam sau Nurofen. Rar, câte o pastilă Ayurvedică : medicul e indian, doar. Cel mai tare a fost săracul Mihai, care avea o infecţie la măsea, şi m-a rugat (tocmai mă pregăteam să vin în ţară, c-aveam rotaţie) :
– Băi, Ioane, ia-mi, măi, şi mie, din România, nişte antibiotice. Că am fost la ăsta, la punctul sanitar, i-am zis că mă doare măseaua, mi-a zâmbit şi mi-a dat un pumn de aspirine. Ce să fac cu aspirine ?
Am mers, în România, la o farmacie. Era acolo o tanti amabilă, care la început nu vroia să-mi dea niciun antibiotic, dar eram pregătit : am scos paşaportul, i-am arătat viza de Qatar, biletul de avion şi i-am zis : Doamnă, am un coleg bolnav pe-acolo, doctorul e indian şi-i dă numai pastile ayurvedice. Mi-e să nu crape. Făceţi-vă un bine… Mi-a dat. Două cutii.
*
Am ajuns, totuşi, şi eu, la punctul sanitar. Nu am vomitat, dar aş fi preferat… Să povestim, pe zile :
În prima zi, alarmă cu evacuare în RGX (proiectul nostru) : scăpări de gaze toxice, de data asta pe bune. Eu am avut noroc, că eram la birou. Pe drumul spre Camp, comentam cu Floakă, uitându-ne pe cer :
– Ia uite, bă, ce nor negru vine de la ăştia, de la flacără…Şi chiar spre campul nostru se îndreaptă. Într-adevăr, pe cerul curat ca lacrima (plouase în ultimile două zile) se vedea doar un nor întunecat, ce se întindea fix de la rafinăria de vis-a-vis de noi până în campul unde ne chinuim să dormim.
Floakă, practic ca întotdeauna, vine cu remediul :
–Nu-i nimic, diseară bem.
Nu am băut, că sunt în post. Cred că de aici mi s-a tras. M-am trezit la 1 noaptea, cu un miros puternic de gaz în cameră şi plămânii blocaţi : nu mai puteam să respir. Am vrut să-l sun pe Floakă, dar m-am calmat, mi-am făcut un ceai şi m-am culcat la loc.
A doua zi, mă ia cu febră, ameţeală, tuse, transpiraţie, şi dureri în tot corpul :
– Floakă, mi-e nasol.
– Păi dacă nu bei…
– Du-mă acasă. Acum.
Mă pune în maşnă, şi hai ! Oprim la dispensarul din Camp. Ăla de serviciu (nurse-ul) îmi zice, după ce-mi ascultă povestea :
– Să vă iau semnele vitale, Sir.
– Ia-mi ce vrei, dar spune-mi ce am, că tremur tot.
– Sir… temperatura : 38 grade… normală ( !!!)… pulsul : acum e 90, e totuşi OK. Mi-l mai ia odată, se face 110 : cam mare, dar pînă în 120 e bine.
Nu ştiu unde au învăţat ăstia noţiunile de normalitate. Probabil în Filipine (nurse-ul e filipinez şi e foarte vesel) dacă ai temperatura sub 38 de grade şi pulsul mai mic de 100 te bagă la reanimare. Îmi ataşează un fel de cârlig de rufe cu afişaj la deget şi pare foarte satisfăcut :
– Aaa, şi uitaţi : aveţi suficient oxigen în sânge. Habar n-aveam ce e aia, şi dacă are legătură cu ce am eu de fapt, aşa că-l întreb :
– Mie mi-e rău, ce fac ?
Gagiul zâmbeşte pe sub mustaţă, îmi dă 4 pastile de Panadol şi-un număr de telefon :
– Luaţi din 6 în 6 ore ; dacă tot nu vă trece, mă sunaţi şi venim cu maşina să vă luăm.
M-am dus acasă şi m-am culcat.
A treia zi, mă scol la 5, nu pot să fac nicio mişcare, mă simt mai rău, îl sun pe Floakă :
– Bă, nu pot să vin la serviciu. Încerc să ajung la prânz, să merg la clinica din şantier.
La ora 1, cu suportul motorizat al lui Floakă, transformat zilele astea în Serviciu Medical de Urgenţă, Moaşă Comunală şi Felcer-Şef, mă prezint la Punctul Sanitar. Îmi ia şi ăla semnele vitale, mă ascultă politicos, după care zice :
– Vă trimitem la Al-Medinah Medical Center, aici, în Ras Laffan. În 5 minute vine şoferul să vă ia.
După jumătate de oră de zăcut într-un scaun (timp în care eram într-o stare de semi-delir şi tremuram continuu), mă ridic şi-l întreb p-ăla :
– Nu vă supăraţi, de ce nu plecăm ?
– Aaaa, Sir : trebuie să vă adunaţi 4 pacienţi ca să plece maşina. Deocamdată sunteţi doar doi, aşa că nu puteţi. Dar mai aşteptaţi puţin, că sigur mai vin alţii…
Am crezut că nu înţeleg bine, dar nu mai stau să analizez şi-l sun iar pe Floakă :
– Vino şi ia-mă, că mor acilea.
Vine Floakă, îi face pe ăia cu ou şi cu oţet, mă bagă-n maşină şi hai la clinică.
Acolo, altă belea : schimbare de tură. Le zic că mi-e rău, îmi face un nurse controlul preliminar, vede că nu sunt mort, deci pot aştepta, mă aşează pe un scaun. Îmi bag capul în mâni şi aştept. Aveam senzaţia că sunt în maşina de făcut îngheţată, aşa frig îmi era. Peste jumătate de oră, mă strigă recepţionera :
– Mr Ion, room 15.
Mă duc la room 15, intru : nu era nimeni. Aştept. Peste ceva timp, mă duc iar la recepţie :
– Nu vă supăraţi, nu e nimeni la room 15. Sunteţi sigură că acolo trebuie… ?
– Da, sigur, room 15. Probabil că Dl Doctor bea un ceai, sau ceva… vine imediat.
Îmi reiau poziţia de legumă congelată şi aştept. Peste vreo 40 de minute, sunt chemat la camera 17. Mă preia doctorul de acolo, puţin nedumerit că nu venisem până atunci, îi spun şi lui povestea vieţii mele, că mă dor plămânii, dificultăţi în respiraţie etc., mă consultă cu stetoscopul (în sfârşit !), şi-mi zice :
– S-ar putea să aveţi o infecţie pulmonară. Nu are nicio legătură cu gazele, dar îmi trebuie analiza sângelui şi o radiografie. Din păcate, nu avem centru radiologic aici, aşa că va trebui să mergeţi, mâine eventual, la RLIC Clinic.
Mă duc să-mi fac analizele de sânge. Mă preia o tanti, îmi pune garoul, vede că tremur tot şi-ncepe să râdă :
– Vă e frică ?
Degeaba îi explic că tremur aşa de două zile, că nu mă crede. Începe să-mi caute venele : de frig ce îmi era, aveam mâinile cianotice şi nu se vedea nicio venă. Se băgaseră toate la fund. După ce-mi sapă cu acul pe sub piele de vreo două ori, o cheamă pe ailaltă asistentă. Vine şi aia, mă vede că tremur, încep să râdă între ele şi să vorbească în indiană, dându-şi coate, după care se pun amândouă pe mine : una mă ţinea, să nu mai tremur, şi ailaltă îmi căuta o venă. O găsiră până la urmă.
Mai aştept ceva timp, până îmi ies analizele, apoi merg din nou la doctorul de la camerele reunite 15-17 : n-am nimic la sânge. Mă priveşte ca un tătic şi-mi prescrie Paracetamol. P-A-R-A-C-E-T-A-M-O-L ! Pentru acest medicament glorios am îngheţat eu 3 ore în clinica aia. Oricum, eu n-aveam nevoie decât de-un pat în acel moment ; îi pup dulce pe toţi şi plec acasă. Nu mai puteam sta.
A patra zi, plec la clinica RLIC să-mi fac X-Ray. Ajung la 8, scap pe la 11 jumate. Diagnostic : infecţie pulmonară, bronşită. Dar nu de la gaze ! Toţi pe la care am fost îmi spuneau acelaşi lucru : nu e de la gaze ! Sigur, e de la portocale.
La plecare, după ce îmi prescrie nişte antibiotice, îl întreb pe doctor :
– Bun, şi eu ce fac ? Ce îmi recomandaţi ? Repaus ?
– Păi cât vrei ?
Rămân interzis :
– Păi nu ştiu… Dvs ştiţi… Eu doar mă simt foarte rău…
– Hmmm… hai să ne uităm… doctorul ălălalt ţi-a dat 2 zile, îţi mai dau şi eu una… mai vrei ?
Nu ştiu ce să răspund. Sincer, habar n-am. Mă uit la ecusonul lui : era arab-arab. Ceva cu Al-, Al-Jazeera, Alunelu, Almanah, mă rog… Aoleo, ăsta-i de-ăla cu facultatea în România, de l-a scos Ceauşescu doctor, pe bani. Na, te răzbunaşi, nea Nicule. Cine ştie ce mi-a prescris.
– Nu, nu mai vreau.
Şi plec.
*
Floakă are explicaţia :
– Ion, aici toată lumea este pusă pe fentat. Este normal ca 99% din cei ce vin la doctor să nu aibe alt vis decât câteva zile de concediu medical. Faptul că te-ai găsit tu să faci pe deşteptul şi să fii cu adevărat bolnav nu este din vina lor.
Oricum, dacă aveţi nevoie urgentă de Serviciu Medical Ambulatoriu, sfaturi şi tratamente, apelaţi cu încredere Floakă 6-0-0-2-3-4-1. Vă rezolvă el într-un fel sau altul.
*
Sunt în camera mea, acuma. Şi nu mai vreau nimic. Vreau acasă.