Suntem sau nu suntem?
La fel ca-n dilema caprei, care nu știe dacă e animal sau poziție, indecizia mea și-a lui Floakă este dacă suntem sau nu alcoolici.
– Băi, eu când ajung acasă, beau repede o țuică. Obicei de la Cernavoda: încălzesc stomacul; niciodată nu m-am gândit că e rău…
– Da, vere, se confesează activ Floakă, frecându-și mâinile, și eu, la masă, desfac liniștit o bere. Una! Apoi, curajos: hai, două, na! Păi ce, sunt alcoolic din două beri??
– Nu știu, frățică, se bagă Florin, eu nu beau decât in week-end. În timpul săptămânii, nu m-ating de alcool. Zac la mine sticlele nedesfăcute de luni de zile…
Ne uităm la el, și eu și Floakă, cu privirea aia: “da, bine, lasă…”. Avem mereu discuția asta: eu și cu Floakă bem moderat, în fiecare seară, iar Florin se face praștie, prin compensare, în week-end-uri. Și nu știm care din noi ei alcoolic!
– … la Craiova am o sticlă de Vodka din 2010!!!
*
– Ioane, deci, să-ți fac revista presei…
– Floakă, ieși afară, că am treabă!
Reluând bunul obicei de la Cernavoda, la prima oră, în biroul meu, se face operativa de dimineață: comunicatele de presă din țară (e voie numai Dilema Veche, Cațavenci și Gazeta de Sud, restul nu se discută), elemente de proctologie (te-ai căcat azi?…de două ori!…și io la fel: o lopată! …eu un târnăcop…), precum și ultimile apariții în materie de jucării sexuale sau filme erotice. Chestie care are darul de a-i strânge pe români și a-i risipi pe francezi sau nemți: ăștia când aud de prostate, anus sau dildo se-nroșesc feciorelnic, zâmbesc politically correct și-o taie la mama.
În ziua aia n-aveam chef de nimic, așa că-ncerc să-l expediez pe Floakă (lucru inutil, dealtfel, dar eu încerc), care continuă neabătut, ca la Congres:
– Deci, Ion: un grup de experți au stabilit care este pragul de alcoolism…
Devine interesant. Floakă îmi observă ezitarea, așa că își ocupă strategic poziția definitive în biroul meu și continuă:
– Paisprezece porții. Pe săptămână.
– Ce-i aia paișpe porții?
– O porție are doișpe grame.
– …grame de ce?
– Alcool pur.
– Haide, băi, Floakă, vorbește-n beri!
– Păi, hai să calculăm, nu știu…
Floakă și Florin (care apăruse în birou încă de la discuțile despre lanțuri și biciuri) își iau câte o foaie de hârtie, se-ntorc cu curu’ la mine și-ncep calculolele.
– O bere cât are?
– Vreo cinci.
– Ce cinci?
– Păi, cinci la sută. Cinci grame de alcool la suta de mililitri. Un kil de bere are, deci, cincizeci de grame alcool.
– Aaa… Deci o bere: 25 grame. Două porții.
– Mda…
– Gata, Ioane: o bere are două porții de alcool. Deci, paișpe porții înseamnă șapte beri. Hai, opt, na…
– Una pe zi, deci… să fie ei sănătoși…
– Băi, experții zic că ăla care bea regulat e alcoolic. Deci, una pe zi nu e bine!
– Auzi, da’ dacă le bei toate-odată?
– Ești belit doar dacă bei zilnic!
Florin e preafericit:
– V-am zis, bă?? V-am zis? Voi sunteți alcoolici, nu eu!
Mă uit la Floakă. Floakă se uită la mine și amândoi la Florin, care are privirea veselă a celui care a descoperit că analizele pozitive erau, de fapt, greșite.
– Ce-ai, vere… Doctorii ăștia nu-s sănătoși… Păi cum, bă, de la o bere pe zi sunt deja alcoolic??
– Experți, deh… privesc îngândurat înspre un punct virtual care privește și el la mine, și-l întreb pe Floakă:
– Auzi, bă…
– Ăă?
– Îmi răspunzi sincer la o întrebare?
– Da!
– Mai ții minte exact…
– …țin! Eu țin minte orice!
– Bine: mai ții minte exact când a fost ultima data de n-ai băut deloc 24 h in continuu?
– Păi… Luni!… nu ții minte că eram obosit?
– Când te-am sunat să ieșim, ai zis că ești obosit, da, că ești cu obere în dinți, da, că mănânci și dup-aia te culci… Deci ai băut o bere…
– Păi o bere! Una, doar!
– … Păi, exact ce vreau să zic…
Se uită pancreatic la mine: nu-i place întrebarea… Nici răspunsul:
– Nu, nu mai țin minte…
Se supără pe mine și pleacă din birou: se duce dincolo, să-l întrebe pe Fidel (un coleg neamț) de câte ori se masturbează când e supărat.
*
După un bun obicei ce se instaurează din doi ani de zile, m-a apucat și pe mine, ca tot omul, o infecție la plămâni, chestie netratată corespunzător în Qatar.
Schema clasică: merg la doctor, mă analizează (ăsta măcar mi-a făcut analizele de sânge din prima) verdict: infecție acută, antibiotic și repaus la pat. Mă uit la el, dar mi-e jenă să-i pun întrebarea românului când aude de “antibiotice”… Hotărăsc să-ntreb la farmacie:
– Hyvaa paivaa…
– Moi… Ole hyva…
(Bună ziua/salut/vă rog)
– Am si eu o rețetă… și-i întind țidula de la doctor.
Tipa avea o față de agent nazist infiltrat în mișcarea farmaceutică: blondă conservată, undeva între 40-80 ani, ochelari de extraterestru rău, halat alb apretat, helancă pe gât, să nu-i văd implantul de cip-uri. Merge, îmi aduce medicamentele, plătesc, întind mâna să le iau, se uită la mine sever, retrage flacoanele din fața mea și-ntreabă:
– Bei lapte?
– Ăăă… nu!
– N-ai voie să bei lapte două ore înainte și două ore după!
– Am înțeles… nu beau lapte! Inspir adânc, pentru întrebarea – cheie, când iar mă-ntreabă:
– Zinc
– ?
– Fier, minerale…?
– A! Nu… nu iau…
– Sigur, niciun tratament cu vitamine/minerale?
– Sigur!
– Vezi că n-ai voie!
– Nici nu m-ating, parol, am înțeles, să răiți, de lapte, zinc și fier!
Pare satisfăcută, așa că îmi întinde, precaut, flacoanele pe care scrie cu litere mari numele meu și doza zilnică. Iau punga, capăt curaj (medicamentele erau la mine acum) și-ntreb, defensiv:
– Anteeksi (mă scuzați), dar o bere (îmi venea să râd), o bere pot sa beau, seara, la masă?
Se înseninează brusc:
– Ooo… sigur că da! Nu există restricții la alcool!
Mai că nu mi-a dat o bere din partea casei…
*
Și-atunci, vă mirați că eu și Floakă avem astfel de dileme?
S-a schimbat lumea, fraților, vă zic eu… Nici pe doctori nu te mai poți baza, pentru un răspuns clar.