Șurubelnița, sau Luna Plină din Rac
Foaie verde trei nămeți punem mâna pe lopeți…
A treia zi consecutiv de când mă trezesc dimineața și dau zăpada de prin diverse locuri. Și mă simt excelent. Băi, frate, parcă după o oră la – 10 grade și sport, îți vine să fii în viață. Parcă și mâncarea merge mai bine, gândurile circulă altfel, sexul e și el semnificativ mai bun, parcă simți că meriți să trăiești. “Iete, făcui și io ceva”.
Ceea ce am povestit mai sus este o mostră de “ieșirea de zona de confort”. Zăpada asta ne-a surprins pe toți (extraordinar, ce să zic, surpriză mare…) și ne-a forțat să abordăm lucrurile altfel. Să ne mișcăm. Mai sunt câțiva amețiți cărora le e greu să se dezvețe de smiorcăit și văitat, dar o să le treacă.
Astăzi, la orele 13:33 trecute fix, avem un aspect pe cer numit Lună Plină. Se împlinesc două săptămâni de la Luna Nouă din 29 decembrie și Soarele și Luna scot limba unul la celălalt, jucându-se și prefăcându-se că fiecare vrea altceva. Pe cer se manifestă o așa numită “cruce cosmică”, adică patru planete stau în format de șurubelniță Philips, pe semnele cardinale. Astrologii din categoria aoleu fac mătănii și dau acatiste, năvălind spre populație ca americanii-n Iraq.
E miros de schimbare, de ieșire din stat cu curu’ pe sobă. Când ești cu șurubelnița în mână, pui sau desfaci șuruburi. E de lucru, adică. E foarte bine, deci: când sunt job-uri, merge economia. Cum ziceam la începutul săptămânii, “săptămâna marilor schimbări, a marilor surprize și unor push-it de nicăieri“. Mi s-au întâmplat și mie niște chestiuni de-aș fi jurat că “eu? Never jamais!”. Dar cum îmi fac singur previziunile și îmi ursesc din dormitor ce vreau să mi se-ntâmple, nu am crâcnit. Am luat lopata și șurubelnița și dă-i, Ioane…
Așa cum stă săptămâna, așa va sta și anul 2017: cei care au început operațiunile de schimbare de anul trecut și s-au mișcat, vor face mari pași anul acesta. Sunt salturi uriașe, de conștiință, de cunoaștere, de înțelegere și de nivel de viață. Cei care se mai jelesc în aoleu… No comment.
Simt că a început dansul cosmic. Și nu mai ține cu balet și patinaj artistic. E pe Tango. E cu mișcare, cu implicare, cu simțire și cu semnificativ. Schimbările în companie au fost anunțate de anul trecut. Cine a avut urechi, s-a orientat și s-a pregătit.
Eu vă urez happy Lună Plină, gânduri bune și dinamice și vă ursesc schimbări frumoase și semnificative. Pentru că merităm.
Pentru Soare, Lună și șurubelnița Philips, a ursit
Vrăjitoarea Electrică