Un alb pe bicicleta

  • Urmareste si vrajile de pe...

Te uita cum ninge Decembre…

Data: October 2, 2011 Autor: vrajitoarea Almanahe: Un alb pe bicicleta 0

Ma priveste cu ochii lui rosii, injectati, de conjunctivita cronica. Stiu ca nu ma place. E mult mai mare decat mine, dar eu sunt urmas de-al lui Burebista si nu ma tem de nimic. Ma apropii si mai mult, iar senzatia de antipatie creste; ii simt deja mirosul urat, de fiara nespalata. Cu toate riscurile, nu-l mai support: pun stergatoarele pe viteza maxima, semnalizez, o calc si-ncep depasirea. Cand ajung pe la mijloc, pe banda din stanga, intr-un nor de zgomot, zapada murdara si stergatoare ce nu fac fata, imi dau seama ca am 130 la bord, el – in jur de 100, in timp ce viteza legala maxima este 80. N-aveam niciun motiv sa-l depasesc, dar am facut-o. Pentru ca nu suport TIR-uri in fata mea! Boala mostenita de acasa, de care greu scap. Traditionalul complex romanesc anti-camion si-a facut efectul: sunt in fata lui. Unde ma asteapta, desigur, alta coloana – un carnat de masini cu numar finlandez care merg cuminti spre undeva-ul lor.

In patria lui Suomi poti ramane lejer in spatele unui camion sau autobuz, pentru ca oricum ei alearga cu +10 fata de viteza legala. Se merge bine, deci, civilizat, in coloana, la ora plecarii la serviciu; cu exceptia Loganurilor care fac depasiri vesele pe banda ailalta. Ma rog, mai sunt si nemtii, destul de nervosi in general, dar ei nu au Loganuri, deci ii ignoram/toleram.

Facem cu schimbul, eu si cu Florin, la volan – o zi el, una eu. “Ba, ma culc. – Culca-te, ca ma culc si eu, dupa ce intru in coloana.” Cu o precizie de ceas, carnatul de masini care paraseste Pori cu directia Olkiluoto, defileaza monoton, fix 80 km/h, fix 45 min pana in poarta centralei nucleare.

Cu exceptii, asa cum am mai spus: pentru ca senzatia pe care o ai in momentul in care depasesti o minicoloana in care se afla un BMW seria 5, un Mercedes SL si un Volvo S70, tu aflandu-te intr-un Logan pur-sange de 65CP este priceless. Si contine urlete de satisfactie. Care acopera zgomotul de termocentrala al motorului. Asta in timp ce pe finlandezul din BMW il doare fix in scaunul sau de piele, inconjurat de un sistem polifonic 7D, baga-si-l-ar in cur. Dar el stie ca face fix 45 de minute pana la serviciu, intra in birou fix la ora la care si-a propus, si isi incepe munca de fix 8 ore. Romanul nu stie niciodata cand pleaca de acasa, nici cand va ajunge la serviciu, uneori si-ar dori sa stie la cat va pleca de acolo. Chestii de science-fiction.

*

Decembrie, serbare de sfarsit de ani, undeva prin Rauma, la 40 km de Pori. Suntem luati cu autocarele, dusi la petrecere, adusi cu autocarele.

Veneam dupa o despartire grea – nu mai bausem bere de cateva zile, asa ca ma relaxesem voios la petrecere, revenindu-mi din depresie. In autocar, la intoarcere, ne apucam de cantat, si noi si finlandezii; de fapt, de urlat. Ma dusei sa trec la Olt, Imnul Finlandei, Treceti Batalioane, Hyvaa paivaa, etc. In spatele meu, un ungur incepe sa comenteze cu un neamt, pe limba lui Gheote, si apoi incep sa rada prosteste (cand cineva rade si eu nu pricep de ce, inseamna ca e prost si handicapat) Nu stiu cum se face ca, de la un litru de bere in sus, pricep toate limbile pamantului. Asa ca-mi dau seama ca asta facea misto de noi. Ma-ntorc la el:

-                Ghiuri, problem?

Rade si ma mangaie pe cap (eu am, in general, o fata de copil cuminte, nu stiu de ce, si toti vor sa ma pupe si sa ma mangaie pe cap). Continui:

-                Ghiuri, uite care-i chestia: noi am fost la Budapesta de trei ori in istorie: in 1919, prin ‘44 si in ‘56. Daca ma superi, mai venim o data. Si de data asta, nu mai plecam. Hyva?

A tacut, ingandurat. Imi pare rau ca i-am stricat cheful. Tacerea lui fu repede acoperita de “…cu a mea, cu a mea mandra cu tot”, in paralel cu imnul Finlandei, urlat cu mana la piept de doi suomi ce depasisera demult concentratia alcoolica din care, in general, se moare.

*

Vineri seara, iarna, frig; ne pregatim sa iesim in club. N-am niciun chef, dar incepe week-end-ul si trebuie sa ne batem joc de timpul nostru liber intr-un mod cat mai tampit.

Problema este ca aici toata distractia incepe dupa 12 noaptea; acum e de-abia 8 si-i musai sa umplem cu ceva spatiul gol. Cu wiskey, spre exemplu. Merg la Florin in camera (pe vremea aceea imparteam, cu dragoste, un apartament)  cu un pahar gol dar plin de initiativa:

-                Ce faci, puiule?

-                Ie-te, ma uitam la astia, pe net… Imi face plinul si continua: Pori, -18 grade.

-                Hm, caldut… hai noroc! A saltat-o, deci: azi fura minus 16. Cat e ceasul?

-                Opt jumate. Pe la cat sa iesim?

-                Pai pe la un doispe, asa.

Dezbatem saptamana de lucru ce taman se gatase; ii barfim pe toti. Dupa ce terminaram vesnica pomenire a tuturor incapabililor si incompetentilor care ne fac noua viata grea, facem din nou plinul si sesizez:

-                Noua jumate.

-                Baa, ia uite: minus 19!

-                Aha, incepe sa se incalzeasca…

Trecem la femei; se stie ca dupa un sfert de sticla de wiskey devenim cei mai misto barbati din lume. Incepem sa le plangem, deci, de mila, damelor care nu vor avea sansa sa ne cunoasca; desi noi vom face tot posibilul, deoarece suntem marinimosi si nu vrem ca cineva sa sufere prin omisiune.

-                Cat mai e?

-                Unspe. Ma uit pe fereastra:

-                Ie-te, ninge…

-                Minus douazeci, observa Florin, pe ecranul laptopului.

-                Oo… in sfarsit: credeam ca ne prinde 12 noaptea si nu apucam un ger calumea.

Dezbatem planuri de viitor: proiecte in care vom merge, prin insule din Pacific unde e cald si unde vom castiga miliarde (la cat suntem de misto…), ni se face apoi dor de casa, si-o dam in retete:

-                Mama, Ioane, o friptura de-aia, calumea, cu niste piure de cartofi si muraturi adevarate, nu facaturile astora…

-                Ce vorbesti, bai, puiule: o iahnie de fasole de-aia cu boabe mari, cu ciolan afumat si cu castraveciori… mi se rascoala sucul gastric, asa ca fac din nou plinul. Cat mai e ceasul?

-                E aproape doispe. Ioane, fii atent: minus 21!!

-                Ba, la astia scade temperatura cu un grad pe ora?!?

Cu o precizie de tortura chinezeasca, fix la unu noaptea se facusera minus 22 de grade. Decidem:

-                Mai iesim, ba, undeva?

-                Da-i, ma-n ma-sa, pe frigul asta cred ca nu mai iese nimeni… Hai mai bem putin si daca nu ni se pune pata, ne culcam.

Am mai baut pana la doua noaptea. Temperatura devenise minus 23, cu aceeasi precizie de un grad/h, asa ca m-am dus sa ma culc. Nu vroiam sa stau pana ingheta toata miscarea moleculara din Finlanda.

Send Comment