Toamna se numara oltenii
A venit toamna. Odata cu ea, Floaka.
Ne-am adunat, deci, din vechea gasca de la Cernavoda: Florin, eu, Cipi si individul pomenit anterior. Ca sa ne numaram corect si sa iasa recensamantul bine, suntem invitati, de gălațeanul rotund și de Raluca, nevastă-sa, la ei acasa, pentru niscai chestii tradiționale.
Cipi nu e oltean, dar asa cum marile cluburi importa jucatori de valoare din strainatate, tot așa Cipi a capatat viza alb-albastra inca de la Cernavoda, pe motiv ca e simpatic si stie sa bea cel putin la fel de bine ca un cetatean de onoare din judetul Dolj.
Nu stiu cum se face, si mai ales de la ce, dar la un moment dat ficatul meu si-a luat liber, trimitand tot alcoolul in creier. Am zambit suav si-am declarat adunarii ca nu imi mai functioneaza comenzile: plec! Floaka, un tip priceput, stie ca:
– Ioane, cand incepi sa râzi, bei un pahar de apa si mergi la culcare. Nu te forta, puiule!
Nu ma fortez, nici nu mai am cum. Beau apa și sunt condus, politicos, de gazde, pana la cel mai apropiat obiect de mobilier dotat cu saltea si perna, si lasat acolo. Unde imi vad de ale mele; adica adorm. Ceilalti isi continua recensamantul.
Nu stiu ce au facut ei acolo si despre ce au discutat, cert e ca peste ceva timp, aud neptunian vocea lui Florin, dialogand aprig despre un lighean:
– Aveti, ba, un lighean?
– La ce-ti trebuie?
– Las’ ca stiu io… Aveti?
– N-avem!
– Da’ o galeata, ceva?
– N-avem!
Peste patru secunde, simt vocea calda, imbibata in aburi de tuica/vin/bere, a lui Florin, care, grijuliu, vine langa mine si ma trezeste:
– Ioane, ti-e rau?
Îngân ceva. Olteanu’ e hotarat:
– Bă! Lu’ Ion îi e rau! Dati-va la o parte, ca-l duc la baie.
N-aveam nimic, vroiam doar sa dorm. El nu e de acord:
– Ioane, hai, usor, sa te ridic…
Spre deosebire de betivu’ traditional, antipatic si recalcitrant, eu sunt foarte cuminte si ascultator in astfel de situatii. Il urmez, deci, pe Florin.
Cert este ca ma trezesc in fata oglinzii din baie si sesizez doua moace groaznice care ne privesc de acolo: suntem noi, facuti praf.
– Ti-e rau?
– Nu.
– Ba ti-e rau. Vomita!
– Nu-mi vine.
– Deschide gura.
O deschid. In clipa aia, creierul meu s-a dezalcoolizat complet – undeva, intre esofag si galci se plimbau, nestingherite, doua degete de-ale lui Florin. Ma uitam in oglinda si nu-mi venea sa cred: 4 ochi injectati, o gura cascata si-o mana ce numai la mine-n gat n-avea ce sa caute.
Tot nu vars. Se mai plimba cu degetele prin amigdalele mele, după care renunta și el, dezamagit:
– Hai, ba, ca nu vomitasi…
Apar si ăilalți, care sesizasera disparitia brusca a lui Florin din cadru, si-acum stateau in usa de la baie, privind sceneta, cracanati de ras:
– Ce-avusasi, ma, cu el? De ce nu-l lăsași să doarmă?
– Pai, fusei ingrijorat: daca-i e rau lu’ Ion?
– Si de-aia cerusi lighean?
– Aha!
– Ioane, esti bine, ma?
– Da, vere, n-am nimic!
– Pai si de ce venisi cu nebunu’ pan-aici?
– Pai, io stiu? Imi zise sa vin, si eu venii, na!
*
Floakă a venit de-abia de câteva săptămâni. Toamna e lungă. Nu știu ce-o să urmeze.