Vasile, energizează!!!
– Ioane, cum îl vrei, latch sau impuls?
– Dă-mi-l impuls, că agăţat n-am ce face cu el. STOP-ul îmi trebuie latch.
– Păi normal că STOP-ul ţi-l dau agăţat, că altfel ţi se opreşte motorul. Bucla trebuie închisă permanent.
*
Ceea ce facem noi, gaşca de români, pe-aici, se numeşte commissioning. PIF, acasă : Punere In Funcţiune. În general, prin ţările arabe, în lumea petrolului, ni s-a dus faima : aa, eşti român : commissioning. Ăştia cred că aşa ne fac mamele noastre : cu manualul de punere în funcţiune în creier.
Chestia asta e ca o partidă de şah, sau ca un joc de-a v-aţi-ascunselea. Folosind un singur cuvânt : troubleshooting.
– Floakă, hai bă că iar trebuie să-mpuşcăm un necaz. Li s-a oprit proştilor ălora compresorul şi urlă toţi, prin toate orificiile electricul… să vină electricul… Ion !!!!
– Hai, puiule.
Tu ai schemele în braţe, el are o problemă. Tu te uiţi la el, el se uită la tine. Ce mama mă-tii ai, mă, de nu porneşti… Ghici ! Stai şi-o zi până descoperi un amărât de fir care nu era băgat unde trebuie.
*
– Vasile, come on line, please… Ion calling.
– Vasile on line. Copy.
– Vasile, bă, I will start the pump. I repeat: Vasile, pornesc pompa. Eşti gata?
– Ready… sunt gata, mă.
– OK. Să te pup în cur.
– OK, şi eu pe tine.
– 3, 2, 1.. START… vasile, nu porneşte ! ce-are?
– Let me check… are pe mă-sa.
– Vasile, verifică contactele 7-8, condiţia din DCS. Pune-i şunt. Ţiganii ăia sunt lângă tine?
– Sunt, se holbează ca chiorii la ce fac eu şi nu-nţeleg nimic.
– E bine… trimite-i la plimbare şi pune jumper.
Aştept cinci minute. Îi aud din nou vocea prin staţie :
– Ioane, dă-i drumul, gata !
Îmi iau goma oficială, şi dau:
– OK, Vasile, 92… etc… alfa… are you ready ?
– Ion, we are ready. You can start.
– OK, I start the motor in 3…2…1…motor starts!… Vasile, se învârte invers… opresc. OK : motor direction reversed. We stop and swap the cables. Vasile, trimite pe-ăştia de la DODSAL să schimbe fazele între ele…
Jumătate din motoarele din utilităţi instalate de DODSAL mi s-au învârtit invers…
*
– Ion for Zainuddin… I repeat: Ion for Zainuddin..
– Zainuddin here. Go ahead, Ion.
– Mr Zainuddin, our side ready. Waiting for your clearance to rack in the breaker and energize. Please confirm.
– OK, Ion. This side also clear. You can proceed.
Mă uit la Vasile :
– Gata, băgăm întrerupătorul.
– Aha! Stai să-l îmbârlig înăuntru. Vasile ia manivela, o întoarce în cheie, împinge, căruciorul culisează cuminte, se cuplează la bara de 6 kV: gata, Ioane!Vezi că ai cheia pe TEST.
– Aşa o las, să nu crape ceva. Dăm pe SERVICE doar când sunt toţi gata.
*
Pregătiri mari: se energizează un transformator care alimentează o staţie de joasă tensiune ce aparţine QatarPetroleum, firma de peste gard… Suntem pe teritoriul Ras Gas, adică într-o staţie existentă. Balamuc, un’şpe mii de oameni veniţi să asiste, operatori, mentenanţă, băgători de seamă. Mai lipsea ţiganul cu acordeonul din faţa primăriei. Eu cu Vasile pe o parte, în staţia mamă de 6.6 kV, împreună cu vreo 10 observatori foarte importanţi şi cu staţii de emisie-recepţie, iar pe partea cealaltă, în staţia de joasă ce urma să fie energizată, Zaiuddin, un malaiesian de la Companie, responsabil cu evenimentul.
– Ion for Zainuddin… Ion for Zainuddin… Breaker is in service position… we are ready to energize… I repeat: ready to energize…Over.
– Copy…OK, Ion, this side clear… Go ahead. Energize! Over.
– I will energize at countdown. OK: transformer 0-3-4-1-Lima-Lima-Charlie-Charlie „Bravo” energizing in 3…2…1… energized!
Apăs pe butonul de START, întrerupătorul se închide… POC! „Lock-out relay operate” mă anunţă calm şi rece beculeţul alb de pe panou, cel pe care nu-ţi doreşti niciodată să-l vezi aprins. Mă-ta!
– Ce-are, Ioane?
– A dat afară protecţia… ceva a crăpat downstream. Nu-i de la noi. Adu laptop-ul!
Vasile e operativ: cărucior, laptop, cablul serial băgat în releu… events record… În spatele meu, ca la grădina zoologică: toţi se zgâiau în laptop-ul meu.
O iau pe firul evenimentelor, şi văd: fuse blown.
-Vasile, scoate întrerupătorul afară: s-a ars o siguranţă! Supracurent.
Siguranţele astea de 6 kilovolţi sunt cam cât nişte grenade antitanc, de vreun metru lungime şi groase ca pe mână. Mă uit: una era, într-adevăr, arsă.
– De la ce-o fi?
– Bă, cablurile le-am meggerat înainte, transformatorul e OK… ce pana mea poate să fie…
Dau prin staţie:
– Ion for Zainuddin… Ion for Zainuddin.
– Go ahead, Ion. What happend?
– Fuse blown. I repeat: fuse blown. We do not know yet the cause. We must postpone the energization. Your side is clear?
– This side clear… OK, we cancel the energization. I am coming over.
– OK, over and out.
Până să vină Zainuddin, iau cu Vasile toate cauzele la puricat: de ce-a sărit siguranţa??
– Băi, ăla zice că-n staţia de jos totul e OK… deci e de la noi.
Vasile se învârte în jurul siguranţei arse, eu descarc toate evenimentele din releu în calculator, studiez oscilograma, văd curent mare…
– Bă Vasile, ia uite ce curent am aici, la pornire…
– Ei, aşa o fi transformatorul ăsta: ia curent mare… prima energizare, curent de magnetizare… cine ştie…
– Mda…
– Ioane, eu cred ca siguranţa e de vină: marfă proastă.
Le comunic spectaculoasa concluzie spectatorilor din jur, care vorbeau la staţii în timp ce noi făceam ancheta preliminară în limba română, toată lumea e satisfăcută: înlocuim siguranţa cu una bună şi-i dăm din nou.
Între timp apare şi malaiezianul. Se aşează pe un scaun, se şterge la frunte (căldură mare, monşer… transpirase) şi se uită la noi cum ne-nvârteam să căutăm cauzele. Îi comunic şi lui concluzia, el tace, distrat… după câteva minute, văzând că nu-l bagă nimeni în seamă, zice:
– Ei bine, eu nu ştiu exact de unde a fost bubuitura… şi oricum, n-am văzut nicio flamă!
Mă blochez. Mă uit la Vasile, Vasile la mine şi amândoi la Zainuddin:
– Ce bubuitură?!!???!!?? Unde?!?
– În staţia LLCC, de unde vin…
– A bubuit?
– Da! Dar n-am văzut nicio flamă…
Îmi venea să mă descalţ şi să-i dau cu bocancul în cap: eu mă chinui de-un sfert de oră să inventez cauze ale evenimentului, şi el mă anunţă calm, de-abia acuma, că a bubuit ceva în staţia ce trebuia energizată… Îmi iau sculele, aparatele de măsură:
– Vasile, hai!
Alergăm până în staţia de joasă, la Qatar Petroleum. Pe panoul frontal: nimic! Prind doi muncitori de acolo, le zic:
– Desfaceţi în spate, la bară!
Desfac ăştia panoul, mă uit: cutia de deasupra întrerupătorului plină de fum.
– Vasile, acilea a făcut poc.
– E clar: scurt înăuntru. Dar ce-i acolo?
– Cred că transformatorii de măsură. Stai să-i întreb p-ăştia.
Staţia nu era a noastră… apar şefii… se uită şi ei:
– Ei lăsaţi, că vom face o anchetă.
– Dar ce este înăuntru? Aţi verificat înainte de energizare?
– Ăăăă… nu ştim… credem că vendor-ul…. vom vedea…
Ne dau, elegant, afară din staţie. Normal: e staţia lor, ancheta lor. Şi noi am face la fel…
– Vasile, mai aveam puţin şi-l băteam pe ăsta…
– Pe cine? Pe Zainuddin? Râde…
– Auzi la el: da, păi am auzit bum, dar n-am văzut flamă… Şi i-a luat jumătate de oră până să ne spună!
*
Tot ce-mi mai aduc aminte este:
– Ion, we give command from MARK VI. Please rack in the breaker.
– OK, Greg… Breaker rack in… I repeat: breaker rack in… 92-GTG057 Cranking Motor ready to energize.
– Copy… we start the motor in 3…2…1 START!
Mă dau, instinctiv, la o parte din faţa uşii întrerupătorului, se aprinde becul roşu, de START, trece o secundă…. aud un „plici”, şi apoi un BUUUM uriaş… cade lumina, se reaprinde… linişte… Dau prin staţie:
– Greg, the breaker exploded! I repeat: breaker exploded! Cancel everything!!!
Amuşin puţin… în jur mirosea numai a fum: deci nu m-am căcat pe mine.
Mă uit în stânga: la 50 m de mine, la cealaltă ieşire din staţie, văd doi inşi care alergau ca la maraton să iasă. N-am văzut în viaţa mea oameni aşa disperaţi să evacueze…
Rămân singur. Fumul se încăpăţâna să iasă din cutia întrerupătorului. Începe alarma de incendiu.
Trag o concluzie radicală: recunosc că habar n-am ce trebuie să fac. Privesc extinctorul din perete… nu am încredere: e marfă indiană, dacă înăuntru e apă în loc de praf CO2, am întâlnire directă cu Dumnezeu dacă-mi vine ideea să dau pe bara de 6 kV. Aşa că ies afară şi mă decid: sun şeful, pe Kaida.
În curând, apar japonezii, pompierii, protecţia muncii şi armata de gură-cască aferentă unui astfel de eveniment important. Care cum venea, mă punea să-i povestesc fir-de-a-păr evenimentul. Mai aveau un pic şi mă puneau să dansez. Am jucat piesa de teatru cu Ion-start-bum-poc de vreo cinci ori. Oricum eram ca un robot. De-abia după o zi aveam să-mi dau seama cât de şocat fusesem.
Se dezenergizează bara de 6 kilovolţi, se dă întrerupătorul afară: totul făcut scrum înăuntru. Arc electric. Am avut baftă că staţia are un sistem de evacuare presiune pe sus, prin nişte flapsuri, că altfel eram bucăţi.
Nu eram panicat numai de la şoc: mă omora gândul că ceva mi-a scăpat. Aşa cum puteam, printre demonstraţii şi explicaţii, recapitulam toate verificările primare: cablul era OK? Uitasem separatorul de punere la pământ închis şi bubuise?
Apare Greg. Mă trage de-o parte, mă linişteşte, şi încearcă o glumă:
– Ion, în toate acestea, e şi o parte bună: motorul se învârte în direcţia bună…
Îmi venea să-i sar în braţe:
– Cccum… ce??? Motorul s-a-nvârtit?!?
– Da… mai bine de o secundă… rotaţia era buna, apoi s-a oprit…
– Uaaaa!!! Deci nu e de la noi… am crezut că am făcut noi un scurtcircuit, ceva…
– Nu! Nici pomeneală!
Se face ancheta, se trage concluzia preliminară: echipament prost. Vine şi-ăla de SIEMENS, îi scapă pe gură c-a mai întâlnit aşa ceva. Plecăm. Eu mă mai plimb de nebun prin şantier, să mă liniştesc. Nu reuşesc.
Peste o zi, când credeam că totul s-a terminat, mă cheamă la el Konda, unul dintre japonezi:
– Ion, tu ai verificat circuitele de curenţi la releu?
– ??
– Am verificat azi, în panoul ars, şi şunturile erau puse: releul nu înregistra nici un curent, deci protecţiile nu puteau funcţiona. Ştiai asta?
– …
În starea de şoc şi confuzie în care – încă – mai eram, putea să-mi zică şi că sunt rândunică şi că sunt gravidă, că-l credeam. Am dat din cap a la Distonocalm…
M-a făcut cu nervii pe două zile… eram negru… dacă alea erau şuntate, mă scoteau vinovat, chiar dacă echipamentul bubuise. Degeaba mă încuraja Vasile: Ioane, chiar dacă e aşa, protecţiile lucrează pe motor, nu pe bară… releul nu vedea nimic mai sus de el!! că nu auzeam…
Alaltăieri seară, în autobuz, îmi explodează în sfârşit creierul… circuitele revin la normal, rotiţele se învârt, Ion învie: încep să-mi aduc aminte pas cu pas evenimentele… cum mi-am băgat ghearele în panou, cum am desfăcut şunturile.. tot! Şi mai ales cum, după accident, imediat, m-am legat cu laptop-ul la releul ce-abia se mai ţinea şi am descărcat toate datele… printre care şi curenţii:
– Vasileeee! Am curenţi!
– Ce?
– Am descărcat curenţii! Îi am aici, în stick! Şi-i arăt stick-ul de memorie de la gât…
A doua zi, fericit, mă înfig în calculator, surpriză: nu mai aveam nicio dată pe stick!!! Vasile mă interpelează:
– La cine a mai fost stick-ul?
– La japonezi şi la vendor, SIEMENS…
– Aha… păi vezi că prostia se plăteşte…
– Stai, că nu sunt prost… cred că în ziua aia le-am băgat şi în calculator.
Mă uit: le aveam. Mă ajutase Dumnezeu de două ori în ziua aia: odată că nu-mi explodase măgăoaia în faţa, şi apoi că am salvat datele în calculatorul de serviciu. Transpir uşurat, deschid programul, curenţii se aştern în faţa mea: 500 A, curenţi normali la pornirea motorului… 1 secunda… cade tensiunea, gata! Îl întreb pe Emori:
– Emori-san, vreau să avem o discuţie, vis.a.vis de discuţia de ieri, în care am fost acuzat că am uitat şunturile închise.
Se strâng japonezii, apare şi vendorul… aveam pregătite planşe colorate, cu oscilograme, cu valori, cu timpi la milisecunde. Le-am făcut o demonstraţie ca la examenul de proiect, la facultate.
– Ooooo….
– Şi totuşi, Ion san, curenţii erau închişi.
– Da, ştiu… întrebările mele sunt: cum putea citi releul curenţii dacă erau şuntaţi, şi cine a pus şunturile după…
– Ooooo… neee… Emori se foieşte, dă un pic din cur, face o schemă ca la clasa a VII-a, şi-mi spune: curenţii o iau unii spre pământ, iar alţii mai „scapă”, spre releu…
– Cu şunturile legate la pământ!!!
– Etoo… curenţi remanenţi. Legea lui Kirchoff.
Îi arăt lui Vasile (Floakă e-n concediu), îi chem şi pe francezi, le zic de explicaţia japonezilor…
– Bă… vreţi să ştiţi legea lui Kirchoff în Japonia? Într-un circuit legat la pământ, mai sunt câţiva amperi care mai sar gardul şi ajung în partea ailaltă… Labagii…. Nişte la-ba-gii…
Le desenez un steag alb, cu un soare roşu înăuntru:
– Branleures, mes amies… des branleures…
*
Sunt ofticat rău. Şi pus pe scandal.
*
Singura întrebare pertinentă mi-a pus-o Greg, prietenul meu francez, în staţie, imediat după explozie:
– Ion, din cele 1000 de persoane care s-au perindat pe aici ca la zoo, care din ele te-a întrebat Ion, eşti bine? Ai păţit ceva?
Nimeni, Greg, aproape nimeni.