M-am născut cu o grămadă de planete în semne de foc: nu mai puțin de cinci… La acestea se adaugă Soarele în Vărsător, în trigon cu Uranus. Fast Forward este numele meu! De când mă știu, mintea mea în același timp în zece direcții, analizând, inventând, proiectând. Repede, repede, repede, oriunde, dar numai aici nu. Lipsa acestui “aici” și a acestui “acum” s-a manifestat la un moment dat printr-o contradicție numită în mod curent îmbolnăvire. O experiență extraordinară pentru mine, pe care aș putea-o chiar recomanda.
Această contradicție a apărut în urma faptului că nu reușeam să îmi integrez Ascendentul. Un Ascendent cuminte, în Rac, care spune “pe rând, calm, lasă lucrurile să se liniștească, și abia apoi acționează. Dacă ceva nu poate fi rezolvat acum, pe loc, el se va rezolva de la sine”.
***
A fi… un concept abstract: cu toții suntem. Faptul că citești aceste rânduri, înseamnă automat că ești… dar nu prea știm ce-i aia.
A trăi, asta-i altceva. Implică un cadru fizic, numit, în general, viață. Iar viața are un ritm. Ei bine, tactul, metronomul existenței noastre este dat chiar de ascendent. Pornind de la o simplă și spontană bătaie (a Berbecului), el ajunge până la ritmurile complexe și multiplexate ale Săgetătorului/Capricornului/Vărsătorului și Peștilor.
*
M-am gândit să scriu acest articol pentru că, în special prin primii ani de introducere în lumea astrologiei, se face o varza la cuptor, o confuzie măiastră, între planete, semne și ascendent. Ascendentul nu este și nu trebuie tratat ca o planetă!
Semnele (zodiile) sunt procese fundamentale ale minții. Umane, universale, ale Pământului, ele reprezintă motorașul de bază al oricărui organism, care funcționează (într-un sistem ideal, neinerțial) neperturbat. Dar apar, apoi, una câte una, planetele, ca puncte de conștiință, de observare și de actiune: sunt “ochii” nostri. Ei (ochii) s-au dezvoltat in timp, printr-un proces numit conștiința de sine. Planetele perturbă torsul de relanti al zodiilor, încercând, prin observație și provocare de noi experiențe, să ridice frecvența (in spirală) a acestor procese. Chestie care se cheama evoluție.
Apoi apare noțiunea asta ciudată, care ne incurca pe toți, numită Ascendent. Ce este el? Este intrarea noastră in lume, este începutul numărătorii, este capul de pod. Ceea ce suntem și manifestam noi fizic, corpul nostru, este doar o interfață intre două lumi, o combinație între existența noastră interioară și planul terestru. Venim, la naștere, în această lume, prin împingere: ne împingem afară. Prin Ascendent, noi impregnăm lumea, creăm o amprentă. Zodia de acolo ne arată cum să împingem pentru ca această amprentă să existe, să fie vizibilă și să devină funcțională.
Când stau cu cracii-n lotus și fac zen, Ascendentul dispare – în momentul ăla nu vreau să exprim nimic, nu amprentez lumea, nu provoc nicio reacție. Dar dacă vrei să acționezi, să ai o viață, pentru a ne adapta acestei lumi unde am venit să facem ceva, trebuie sa invățăm să respectăm Ascendentul, și ritmul acestuia.
Ascendentul este un instrument esențial, interfața noastră directă cu planeta. Noi am venit în picaj, rostogolindu-ne spre această lume, după care ne-am înfipt în ea, fiecare cu ce-a nimerit: cu nasul, cu fundul, cu mâna… în traducere: cu Berbecul, cu Scorpionul, cu ce se găsea la ora aia spre răsărit. Ca poarta stelara din Stargate, pentru cine-a vazut serialul. Fiecare semn este o altă poartă stelară.
Și atunci când te apuci să speli vasele, te însori sau te pregătești să urci un munte, orice acțiune ai demara, folosește-te de Ascendentul tău ca abordare, ca început al tuturor lucrurilor. Rezultatele vor fi spectaculoase.
*
Cuvantul – cheie al ascendentului este “abordare”. Cum abordezi o problema, cum abordezi viata. Tu, pe dinauntru, rămâi acelasi, însă maniera de întâmpinare a vieții este (trebuie sa fie) altceva.
*
Pentru a ințelege Ascendentul si cum trebuie el tratat, putem proceda invers: cum nu trebuie el considerat; cazurile clasice de antagonism planete (vibratii) interioare vs ascendent. Un om conduce o mașină, pe o șosea. Cel dinăuntru este Michael Schumacher, iar mașina e un tractor vechi, pe un drum aglomerat din Brăila. Tipul fierbe, căci nu poate face nimic. Dacă forțează, ori nu-l ține mașina ori face accident.
Sau invers: un băbălău calm și visător e în posesia unui Ferrari. Își dă seama că e chemat să facă niște “chestii” cu el, dar nu prea știe cum, și, având Soarele în Rac, tot în viteza-ntâi merge, cochetând, chiar, cu marche-arriere-ul…
Cele de mai sus sunt două exemple clasice de antagonism. Semnul de la Ascendent îți arată dacă e cazul să forțezi, sau nu, nota. Un Ascendent delicat iți spune să șezi mumos, iar un Ascendent puternic te indeamna spre acțiune, spre expansiune. Planetele în semne arată natura ta interioară, niște experiențe deja câștigate, ni-l arată pe Schumacher dinăuntru cum e, iar mașina e Ascendentul tău. Trebuie să înveți să-l respecți, îngrijești și folosești pentru scopul pentru care a fost creat acel semn. Și – mai ales – ca să faci să-ți fie bine, frate! Cam asta e ideea, nu?
*
Am dat, mai sus, câteva exemple de moduri de judecare sau înțelegere a Ascendentului; se pot utiliza oricare dintre ele, in funcție de cum simte fiecare.
Voi prezenta, în continuare, un brief de abordare ale celor 12 tipuri de Ascendent; ele sunt esențiale în înțelegerea modului prin care fiecare persoană interfațează natural și spontan lumea in care se află.
Berbecul – abordarea trebuie sa fie directa, simplă, la primul impuls. Posesorul acestui Ascendent trebuie să-și dezvolte curajul și initiativa, să aibă încredere în propria sponaneitate, să fie un pionier, înaintea tuturor, prin ceea ce face, intreprinde. Daca nu, viata il va pune in situatii dificile, riscante, conflictuale, in care va trebui sa-și folosească, dezvolte, în mod automat aceste unelte.
Taurul – abordarea trebuie să fie mânată de simțuri, de necesități interioare. Pas cu pas, fara grabă, în ritmul tău, gingaș ca un elefant într-un magazin de porțelanuri, ia-ți ce-ți trebuie de la viață! Indiferent câte pasarele ai avea în cap (spiritualitate, foaie verde, artă și idealuri), totul trebuie să înceapa de la simțuri, de la necesități. Taurul este foarte în rezonanță cu Pamântul, iar acesta îi oferă tot ceea ce are nevoie, pentru a supraviețui. Deci posesorul unui astfel de Ascendent, trebuie să învețe să-și asculte cele 5 simțuri esențiale, care sunt intefața cu Pământul, și să abordeze practic, concret, orice acțiune.
Gemenii – Gemenii reprezinta capacitatea minții de a opera cu informații primare, neprelucrate… e zgomot mult acolo. Deoarece prin Ascendent transpunem în exterior ceea ce este în interior, fericitul posesor de Gemeni la intrare trebuie să învețe să se exprime, pentru că exprimarea este interfața sa cu lumea. El transformă tot ceea ce este el pe dinăuntru în cuvânt, in act/gestica/mimica/ limbaj al trupului, i.e. în toate mijloacele de expresie primare (spontane). Cizelându-și această capacitate, Ascendentul Gemeni va avea toate sansele de reușită.
Racul: “Ia-mă usor, vericule”… Racul trebuie să înceapă orice acțiune prin a sta și a amușina. El vede tot, simte tot, dar nu mișcă până când totul nu devine secure. Altfel va da greș, se va simți respins și se va retrage in carapacea sa, luând totul de la capat. Zodia asta este pe cât de sensibilă, pe atât de cameleonică: reprezentând capacitatea minții de a proteja organismal și de a conserva prin memorie, aici apare bine pus la punct instinctul de prezervare cu toate mecanismele de aparare si protectie, iar datorita acestui lucru, e necesară o integrare totala in mediu înainte de a mișca un deget: iată cameleonul! El ia forma mediului in care apare și abia dupa aceea începe să rasufle (a se citi: să lase planetele, natura interioara, să se exprime).
Leul – Ziua, Soarele, spectacolul. Este prima “ieșire in lume” a minții, după ce terenul a fost securizat de Rac, prima exersare libera a voinței. Mesajul acestui semn este: “arată cine ești si ce vrei, fără frică”. Parchează în față, la mall. Prezinta-te lumii in mod creativ, fa astfel ca fiecare zi/actiune sa fie un nou spectacol, pentru tine și pentru ceilalti.
Fecioara – Fecioara se ocupă cu pregătirile. Ei îi face plăcere să pregătească lucrarea, existența noastră. Este capacitatea minții de a sesiza funcționalitatea lucrurilor, și de a face ca totul sa devina practic în sensul de folosibil. Individul posesor de Fecioară, la Ascendent, trebuie sa-si modeleze existenta pe criteriul functionalitatii.
Nota: Până aici, acțiunile noastre trebuie întreprinse pe rând, una câte una. Este nerecomandabil pentru Ascendent Berbec – Fecioară să încerce să facă mai multe chestii deodată, indiferent ce-i dictează planetele interioare.
Balanța – Balanța ia prima pauză: ea gândește, compară și vede dacă tot ceea ce s-a făcut e aranjat cum trebuie. “Try walking in my shoes” – ea este prima zodie prin care mintea se adaptează după ritmul celuilalt, căutând o polaritate, o referință. Este prima dată când apare procesul numit multiplexare, adica mintea exersează două operatiuni în (aparent) același timp. Una este aceea de a lua o decizie interioara, iar a doua de a fi in alerta permenenta si rezonanta cu exteriorul, cu ritmul celuilalt. Motiv pentru care un Ascendent Balanță se câcâie mult până ia o decizie, iar apoi ia una extremă, pentru a scăpa de stress… Sfat: lăsați-i să se câcâie, trebuie să-și antreneze mintea de a trăi cu mai multe decizii simultan!
Scorpionul – Are marea capacitate de a simți dincolo de aparențe. Dacă ar fi să desenăm Scorpionul la Ascendent, acesta ar apărea ca o ființă cu multe tentacule, ce se întind și intră în subconștientul celuilalt, citindu-i și ceea ce acesta nu știe despre el. Scopul său este să învețe să provoace viața, să scoată la suprafață ceea ce este ascuns sau mascat.
Săgetătorul – Iată și Ferrari-ul… Nouă viteze, comenzi pe volan, câteodată mai și zboară. Scopul său este explorarea, pentru a înțelege. Repede, departe, foarte departe, nu contează pe unde, explorează noi căi pentru a ajunge cât mai repede… Chiar dacă ai un Soare în Rac, să zicem, care spune mereu “capul la fund, play low profile, acasa la mama și la ce stim”, tu trebuie să ieși, să cercetezi. Dacă ești tănănău și rămâi în urmă, cântând melodii de altadat’ și șlagăre demult apuse, o să te apuce depresia. Sagetătorul este chemat în continuu sa iși extinda câmpul de experiență, să cunoască, să traiască noi aventuri… Mereu mai mult, mai departe. Curaj-explorare-succes.
Capricornul – “Sistemul meu este cel mai bun”: trebuie sa-si impuna propriul lui mod de organizare; în antiteză cu Racul, care trebuie să se adapteze/protejeze mereu, carcasa ascendentului Capricorn este impenetrabilă. Posesorul este capabil (și, deci, invitat) sa isi impuna propria experiență, sa construiască un sistem, o cetate, după propriile planuri. Daca Racul se va adapta obiceiurilor cetății în care a intrat, Capricornul va impune el noi reguli aici.
Vărsătorul – reprezintă capacitatea mintii de a extrapola. Individul stă în posesia unui hyper-calculator care are capacitatea de a calcula viitorul, în funcție de experiențele (variabilele) anterioare. Posesorul trebuie incurajat să aiba curajul de a spune “m-am plictisit, incercăm ceva nou”. Să facă 10 chestii în paralel, iar atunci când îîi iese, să îl facă și pe-al 11-lea. Și chestia asta în viața de zi cu zi, în modul de a aborda toate chestiunile vieții.
Peștii – “Everything will flow”. Prin Pești la Ascendent se sesizează ritmul universal, all-in-one. De aici și ambivalența Peștilor, de la sacrificiu suprem, pâna la totala nepăsare, sau abstracție, deoarece acolo se naște senzația de “tot aia e”. Eu pe toți posesorii de ascendent Pești i-aș pune să danseze. Atât. Prin dans vor începe viața.
*
Combinația dintre planete și semne dau naștere gândurilor noastre, modului nostru interior de a fi și de a vedea lumea; dar transpunerea acestora în practică se face numai prin Ascendent, prin vibrația, ritmul și tactul acestuia.
Cam atât; ideile sunt multe, dar elementele de bază sunt cele de mai sus. Învățați să vă cunoașteți Ascendentul și să îl integrați în această existență; vă va scuti de o grămadă de belele și boli.
Mult succes și Ascendent la maximus! Citius, altius fortius, baftă și alleluia vă doresc.

fortzos materialul cu doza de ,,condimente,, ca de obicei! Dar care m-a facut sa starui asupra lui si sa vizualizez! 🙂 BRAVO!
In loc de ,,dar,, si ! :)))P