Pluton și vindecarea de dependențe
Mi-a plăcut, odată, o poveste despre niște yogi, mă rog, niște tipi care își dresaseră corpul cu otravă, îngurgitând, în timp, cantități din ce în ce în ce mai mari, ajungând în final să devină imuni la otrava respectivă. În timpul unui experiment public, acestora li s-au dat diverse substanțe toxice, pe care indivizii le-au inghițit fără să aibă cea mai mică problemă.
*
Toată lumea s-a-mbătat măcar o dată, fiecăruia dintre noi i-a fost rău încât să zică “am să mor!”. Îl am pe Pluton la 3 grade, în natal, de Fundul Cerului, deci chestia descrisă mai sus o iau la modul foarte personal. Pluton mă impinge la niște chestii nebunești, până când ajung să spun “stop: în viața mea nu voi mai face aceasta”. Altfel nu renunț. Din acest punct de vedere, mă consider o persoană plutoniană: la mine schimbările survin brutal, cu rupturi, după o intoxicație serioasă cu substanța/persoana/situația respectivă.
(notă personală: având ascendentul Rac, acesta mă obligă să stau într-un loc/situație nașpa fără să plec decât în momentul în care intoxicația a devenit foarte serioasă)
Pluton, deci, ne invită la imunitate; imunitate obținută, însă, prin adicții cumplite, urmate de rupturi dureroase, pe care noi, în termeni populari le numim “transformare”. Transformarea doare, arde și se lasă cu vomitat și cu toxiinfecții alimentare. Dar după ce aceasta trece, ieșim mai liniștiți, mai împăcați și – mai ales – vindecați. Judecarea lui Pluton, într-o astrogramă, așadar, trebuie făcută în special în relație cu planetele sau axele. Orice planetă în relație cu tata Hades este provocată, în această viață, să-și vindece o dependență. Cum, însă? Aici îl vedem pe Pluton la treabă: trecând persoana (planeta) exact prin acel gen de experiență care este cauza dependenței, până la intoxicația finală. Planeta devine pătimașă în acel tip de experiență, iar Pluton o hrănește, până la exasperare, cu aceasta. Rezultatele pot fi numai două: ori crăpi, ori nu-ți mai trebuie – în viața ta! – chestia aia. Cale de mijloc, schimbare cu lingurița, nu o să întâlniți la Pluton.
O relație cu Soarele, spre exemplu, indică o personalitate dominatoare, un dictator interior care are nevoie să se hrănească cu experiențe de tip hiper-personalitate expusă până ajunge să se vomite pe sine însuși. Urmarea acestui exercițiu, avem de-a face cu un individ având o personalitate reală, foarte conștient de puterea sa, dar care nu mai are nevoie să o arate: șarpele care și-a schimbat pielea.
Astfel se judecă și relațiile cu celelalte planete: cu Venus, avem de-a face cu relații pătimașe, interzise, intense, care se lasă cu lacrimi și sfinți (rezultatul fiind un individ conștient de faptul că este în căutarea unei relații adevărate, intense, și care nu se mulțumește cu orice surogat relațional); cu Mercur, un individ care vrea să-și impună părerile, să aibă întotdeauna dreptate, să caute nod în papură până când devine el însuși dezgustat de aceasta, rezultatul fiind o minte puternică, în căutarea unor subiecte cu adevărat valoroase, neinteresat de zgomotul informațional exterior. O relație cu Marte, după același criteriu, împinge individul la excese fizice, de la o sexualitate intensă până la adicția de sala de sport și mișcare în exces; individul este tentat, în acest caz, să afle care-și sunt limitele fizice.
Mecanismul descris mai sus (mi-e lene să mai scriu) este valabil pentru relația cu oricare dintre planetele din astrogramă. Pluton vindecă și curță, dar numai după ce te trece prin toate excesele și experiențele posibile. Cuvântul său cheie este otravă, iar rezultatul este imunitate și putere. Singura putere reală: ceea ce nu ne omoară, ne face mai tari.
În orice caz, individul trebuie să fie conștient că este în căutarea a ceva, dincolo de normal și mundan, prin planeta care este în relație cu Pluton. În cazul unei relații dinamice (cuadratură, opoziție), aceasta se atinge prin experiențe brutale, în care individul intră brusc și iese plin de vânătăi; în cazul unui trigon sau conjuncții, individul știe de la început că este în căutarea adâncului, și pur și simplu nu este atent decât la acest tip de situații/evenimente/persoane.
(text scris în timpul unui hang-over cumplit, în buda personală, regală și ideologică, pe vremea unui sextil Lună-Pluton)
Tag:Blog