Dezvoltare personală cu planete. Curs pentru Z(m)ei
De mult timp mă bate gândul (dar și eu pe el): dezvoltare personală, psihologie cuantică și cicluri planetare. O fi vreo legătură între ele?
Când mă jucam cu manifestări, intențiil și focalizări dirijate, îmi spuneam “băi, asta trebuie să respecte o logică legată de ciclicități”. Și am făcut hărțile. Și am văzut că funcționează. Și m-am bucurat. Și-am scris acest curs.
*
Brief: Psihologia cuantică se bazează pe unul din principiile fizicii cuantice, care spune (reduc mult, desigur) că o particulă este acolo doar pentru că tu o observi; altfel, probabilistic, ea se poate afla oriunde în acest univers, în același timp. Mintea noastră, deci, prin reprezentările pe care și le face, modelează existența exterioară. Tu ești ceea ce crezi despre tine că ești, iar lucrurile (evenimentele, persoanele) care iau naștere și cresc în jurul tău sunt cele pe care le hrănești prin atenție.
Conștientizarea hărții face minuni. Toate calitățile pe care le conținem sunt exprimate, simbolizate, aduse în planul manifest de planete. Mai bine sau mai prost, mai funcțional sau nu. Dar ele există, și pot fi lucrate, potențate. Asta se numește dezvoltare personală.
*
Din Septembrie, începem o serie de 10 module, fiecare conectat cu cele 10 corpuri cerești din astrologie. Vedem ce calități, nevoi sau temeri aduce în planul fizic fiecare planetă și lucrăm acolo. Deschidem un șantier, carevasăzică. Cu focus, cu afirmații dirijate, meditații, teme pentru acasă. Avem zece luni la dispoziție să ne cunoaștem harta, să o potențăm și să devenim z(m)ei.
*
Înscrieri: ionuthristescu@yahoo.com
Fiecare modul are o durată medie de 6 ore. Costul unui modul: 200 Lei