Skip to main content

Casa XII

By No Comments5 min read

In Casa XII avem două variante:

– ne luam cu mainile de par, vaicarindu-ne si incercand sa rezolvam toate problemele lumii, care oricum sunt prea mari si ne coplesesc

– găsim o metodă integratoare de pace si linistire; de aici legatura cu spiritualitatea, psihologia, zen si orice alte manifestari prin care sufletul incearca sa aduca pacea (asupra sa si asupra lumii)

*

Ai fost vreodata prăbușit de atâtea probleme si – mai ales – de atatea tâmpenii pe care le-ai facut, oameni pe care i-ai suparat, lucruri pe care nu le-ai dus la indeplinire? Ei bine, asta este ceea ce vezi in casa XII.

Si, apoi, ai facut vreodata o rugaciune pornita din adancul inimii, sau te-ai imbatat dramatic, ori ai ridicat capul spre cer intr-un urlet “ei, bine, sa se-aleaga praful, ca nu mai pot!”. Și apoi, ca prin minune, pacea s-a așternut peste toate? Ei bine, asta e lucrarea casei a XII-a.

*

In casa a XII-a vedem si mizeria de sub pat; datorita pozitiei in zodiac, de acolo se pot vedea cele mai ciudate lucruri. De la cele mai abjecte pana la cele sublime, dincolo de noi și de realitatea observabilă, de zi cu zi..

Problema nu e ca n-am putea sa lasam in continuare mizeria acolo (in fond, problemele lumii sau totalitatea problemelor noastre nu le putem rezolva), ci că – odată observată – se activeaza automat casa VI, unde constiinta noastra sare imediat la bataie, vrând sa rezolve problemele, pe rând. Sa facă curațenie.

*

Cand ma refer la cele “sublime”, vorbesc despre un aspect interesant al casei a XII-a – aici avem posibilitatea de a observa “sistemele suport”, care tin aceasta lume legata. Fie ca este vorba de un sentiment unitar de comuniune cu Dumnezeu, ori de un program de calculator caruia ii dezlegam programul de baza, sau fortele fizice care stau la baza cuanticii si tin atomii uniti, in casa a XII-a descoperim aceste chestiuni pe care eu le numesc sisteme suport.

In casa a VI-a avem parti din programul de baza al sistemului suport, cu care operam pe rand, incercand sa rezolvam algoritimi individuali, insa in Casa XII avem nu numai tot programul, dar si sistemul care-i sustine functionarea.

*

Defilarea planetelor prin casa XII pune in lumina toate aceste probleme, mizerii de sub pat sau chestii sublime, adica pune in evidenta functionalitatea sistemelor suport. Care, de obicei, la noi, oamenii, este varza. Avem multe probleme si prostii in cap (frustrari acumulate de generatii, tabuu-uri, blocaje) pentru ca sa mai avem timp sa vedem si chestiile faine, luminoase, paranormale.

Ca atunci cand marcam un pasaj dintr-o carte cu un marker, trecand prin Casa XII-a planetele coloreaza aceste probleme (le evidentiaza) cu specificul fiecareia. Venus, spre exemplu, va pune in lumina functionalitatea relationalului. Si atunci se pot intampla chestii ca:

– incepem sa vedem ce nu merge in relatie

– ne ies în cale exact acel tip de relații care nu mai sunt functionale, ca sa stim ce nu mai vrem

– întîlnim persoane care reușesc să ne provoace – într-un fel sau altul – să vedem partea sublimă din noi, să intrăm în contact direct cu sistemele suport de care vorbeam.

*

Semnul de la cuspida casei XII ne arată ce parte a minții folosim pentru a „depana” sistemele suport, pentru a intra în contact cu ele. Este acea parte a minții ce rămîne mereu ascunsă, pentru că o folosim doar pentru activităâi de explorare interioară, nu o expundem niciodată.

Este motivul pentru care, spre exemplu, Racul arată de obicei destul de tăcut la suprafață: mintea lui, capacitatea de schimb social de informații (am definit Gemenii) este folosită pentru o activitate interioară, ce nu se vede. Probabil că în interiorul său e gălăgie mare, dar nu o arată.

Leul, mai departe, are Racul în casa XII: el nu-și expune niciodată emoțiile, nu arată ceea ce simte. Dacă o face, înseamnă că ori e foarte îndrăgostit, ori l-a descoperit pe Dumnezeu, ori e rănit de moarte și are nevoie să se retragă, să-și lingă rănile.

*

Uitați-vă mereu la Casa XII, la semnul de acolo și la planete: ele ne arată ce tipuri de experiențe ne pun în contact cu partea noastră funcțională, integratoare, cu sistemul suport. De ce? Ca să le recunoaștem, să nu le confundăm cu altceva!

Venus sau guvernator de VII? ”Aha: relația asta m-ajută să mă repar”

Mercur sau guvernator de III? ”Orice informație se mișcă înspre mine, mă mai ajută oleacă să fac curățenie și să înțeleg”.

Baftă, curățenie și iluminare! Electrică sau spirituală, treaba voastră.