Santier

  • Urmareste si vrajile de pe...

Domestice

Data: May 10, 2010 Autor: vrajitoarea Almanahe: Santier 0

NECIVILIZAŢI

-       Ai văzut, măi, dobitocul: a parcat să-şi ia nişte ţigări… 5 minute şi dup-aia a plecat! Şi, ca pentru el: ai dracu’ de necivilizaţi.

Cristi era furios de-a dreptul şi – în nevoia unei confirmări – i se adresa agresiv lui Jean, care mânca liniştit o felie de pâine cu o dulceaţă având o compoziţie indefinită.

-       Ar trebui să facem odată recensământul ăstora, comentă neperturbat Jean, desfăcând capacele şi mirosind toate borcanele înşirate pe masa din bucătărie. Apoi, pentru Cristi: dar ce, băi, a venit omul, a văzut loc liber, a parcat, şi-a luat ţigări şi-a plecat. Ce vrei mai mult?

-       Păi trebuia să ştie că ăsta-i loc de parcare pentru cei care stau pe-aici.

-       Scrie undeva? Auzi, ăsta-i de mure? Jean îşi pune nişte dulceaţă dintr-un borcan nou descoperit.

-       Da, e de mure… Păi nu scrie, dar trebuia să-şi dea seama. Moş necivilizat!

Cu zece minute în urmă, Jean şi Cristi, întorşi de la serviciu, încercau să parcheze (de fapt Cristi încerca, Jean stând ca observator-comentator în dreapta), când un nene le tăie calea ocupând singurul loc rămas disponibil. Cristi, înjurând şi boscorodind, lasă până la urmă maşina în stradă, metoda made in oltenia, atrăgându-şi ca de obicei observaţiile lui Jean:

-       Da’ de ce nu parchezi matale chiar pe mijlocul străzii?

-       Ba o să-mi cumpăr o bucată de stradă, na, să nu mai comentezi tu atâta.

-       Uite-te şi tu: mai ai un metru până la bordură. Auzi, la voi acolo la Craiova se fac nişte cursuri speciale pentru parcări oblice? Că şi Taticu tot în unghi o parchează p-a lui. Aveţi o problemă dacă parcaţi paralel cu bordura?

-       Da, mă, nu ştiu ce-are de parchez aşa aiurea. Habar n-am! recunoscu Cristi.

-       Evident: fenomene paranormale. E unul nou descoperit, numit „efectul Craiova”.

-       Hai acasă, până nu mă enervezi şi tu! închise discuţia Cristi.

*

În bucătărie, la masă, după ce termină de testat toate borcanele cu dulceaţă, şi după ce epuizară subiectul parcare – moş dobitoc – necivilizaţi,  Jean îl întreabă:

-       Eşti şi tu-n stare în seara asta să dai un film calumea pe HBO-ul ăla de-l ai? Ceva relexant, spumos, energizant, la nivelul tău de competenţă?

-       Nu mai am, bă, HBO, replică scurt Cristi.

-       Cum nu mai ai? Păi te decuplară deja?

-       Nu mă decuplară, dar eu am făcut cerere de-astă toamnă.

-       Lasă, măi, zise Jean, asta ştiu… te-ntreb dacă-l mai ai.

-       Îl mai am, dar mă deranjează că-l mai am.

Jean începu să râdă:

-       Eu zic să-i reclami… ocuparea abuzivă a unui canal TV în interiorul televizorului tău şi mai ales a cablului de reţea. Pe care tu l-ai cumpărat.

-       Da, măi… nu ştiu: eu le-am zis să mă decupleze, am făcut frumos şi cerere scrisă…

-       …. şi ei continuă să emită abuziv în televizorul tău. Jean scăpă linguriţa pe jos de-atâta râs: eu zic să-i dai în judecată! Ai naibii, şi-ăştia nişte necivilizaţi. S-a umplut lumea de ei!

ŢINEM POST

Jean ţine post. Sistematic, regulamentar, după schemele inventate de el, dar îl ţine. În general, când se găteşte, cei doi fac un joint-venture: unul ciorba şi-altul mâncarea. Treaba merge unsă până-ncepe postul. Când deja apar două seturi de oale, olicioare, polonice etc… Discuţiile sunt însă regulat identice de fiecare dată:

-       Ce-ai bă, iar ţii post?

-       Da, domnu’. Probleme? Sesizări? Propuneri?

-       Nu, răspunde sec Cristi. Şi-ăsta cât ţine?

-       Şapte săptămâni. Patruzecişinouă de zile.

-       Păi şi tu şapte săptămâni nu mai mănânci carne…

-       …lapte, brânză, ouă… da. Tot ceea ce este de origine animală. Şi Jean vine cu propunerea: nu vrei să ţii şi tu? Uite, gătesc eu.

-       Ba da. Jean se uită mirat la Cristi, care continuă: săptămâna asta ţin şi eu post. Nici nu m-ating de verdeţuri… ba nici brânză nu mănânc… uite: numai carne bag în mine.

*

Altă zi.

Jean caută un polonic să-şi pună o porţie de ciorbă de legume la încălzit. Pe aragaz tronează oala cu zeamă de pui, a lui Cristi, care fusese mai rapid, iar deasupra – polonicul buclucaş, îmbibat de zeamă şi grăsime. Jean îl ia şi-l spală bine, în vederea folosirii:

-       Băi, puteai şi tu să mă aştepţi pe mine să-mi pun mai întâi, şi-apoi să-l foloseşti tu la ciorba de pui. Acum mi l-ai spurcat şi trebuie să-l spăl înainte de folosire.

Cristi comentează înţelept:

-       Da… auzi, eu zic în astea şapte săptămâni de post să mănânci dincolo, la tine-n dormitor, sau într-o cameră izolată septic, eventual… că numai apropierea faţă de carne îţi poate dăuna. Ar trebui să existe o distanţă regulamentară faţă de mâncărurile interzise.

Şi continuă, în timp ce se aşează liniştit la masă şi-şi toarnă ciorba aburindă în farfurie:

-       Ba cred chiar că nici n-ar mai trebui să respiraţi în timpul postului… atmosfera e înţesată de emanaţii şi viruşi de carne!

*

… Se găteşte iarăși. În bucătărie e ca-n Sala Maşini, la montarea turbinei: fiecare spală, curăţă, dă prin răzătoare, caută oale. Jean e obsedat cu curăţenia, şi-nainte de a se apuca de orice treabă, spală vasele si face ordine pe „masa de montaj”. Acum era la faza de spălat. Problema e că sub chiuvetă se află şi găleata de gunoi.

Jean are un stil foarte zgomotos de a spăla vasele, stropind într-o veselie toate direcţiile. Nu de alta dar se grăbeşte: Cristi iar i-a luat-o înainte cu gătitul şi – unde adineauri era curat şi lucea – începea să răsară, încet-încet, un morman de resturi vegetale. La un moment dat, de sub chiuvetă apare capul lui Cristi:

-       Să ştii că m-am spălat pe cap ieri seară. Nu e neapărată nevoie să mă umpli iar de apă cu şampon de vase.

-       Ce vrei, mă? Aşa mă manifest eu. Şi tu ce cauţi acolo?

-       E, m-am rătăcit, na! Deşteptule, curăţ o ceapă. Unde vrei să mă duc? Şi pe tine ce te-a apucat spălatul taman acum?

-       Eu am venit primul la chiuvetă! replică nervos Jean. Puteai s-aştepţi. Apoi, uitându-se la aragazul lipit de chiuvetă:

-       Băi, ce naiba, ţi-am zis să nu mai pui oala cu apă la fiert pe ochiul dinspre partea chiuvetei.

-       Păi? se ridică mirat Cristi de sub chiuvetă. Ce-are?.

-       Păi are, că sar stropi de apă cu detergent taman în zeama care fierbe acolo. Şi iar beau ceai cu Pur Universal cu Balsam.

-       Doamne fereşte, se cruceşte Cristi. Bă, tu numai idei de-astea ai. Îţi mai vin multe?

-       Da, replică mândru Jean, terminând de spălat vasele. Hai, gata, te las să găteşti. Mă duc la mine-n cameră. M-anunţi tu când eşti gata.

Şi, în timp ce iese din bucătărie:

-       Dacă ai nevoie de un sfat, ceva…

-       Nu, mersi… mă descurc…

-       …o procedură… nu se lăsă Jean

-       N-am nevoie…

-       … sau de o autorizaţie, nu se lăsă Jean, ştii unde mă găseşti. Succes!

PEŞTELE

-       Nu mai veneai odată? E opt ! Crăp de foame.

-       Am adus pâinea. Ho, ca peştele se face repede.

-       Ce făcuși atâta?

-       Am inventat timpul.. Ce-ai, ma? N-auzi sa stai, ca-l fac repede ? Am avut treaba la servici.

Jean venise tarziu acasa, desi in ajun vorbisera ca seara o pun de-un peşte. Cristi facuse rost de niste stiuca, iar Jean se angajase sa o gateasca. Nu specificase insa ora. Cristi venise devreme acasa, curatase animalul, facuse mamaliga, in ideea ca Jean va fi la fel de operativ. Chestie care nu se intamplase.

In bucatarie era agitatie mare. Jean pregatise sosul (un sos formidabil, dupa parerea lui, care avea doua calitati esentiale – era unic in lume si deosebit de gustos) :

-       Băi, acest sos este inimitabil si iregustabil întrucât am pus în el nişte chestii care azi se aflau prin frigider, mâine nu vor mai fi, iar în acest moment le-am şi uitat. Habar n-am ce se află înăuntru.

-       Da, bine-nţeles. Cristi opera numeroase farfurii si cratiţe pe care le punea la locul lor sau de la locul lor in alte direcţii cu scop precis.

Jean căuta o metodă de relaxare şi işi puse o tuica. Deşi ştia raspunsul, îl intrebă – de dragul dialogului – pe Cristi :

-       Bei şi tu ?

Răspunsul veni logic şi sec :

-       Nu.

-       Şi nu te vei simţi frustrat ?

Şi mai sec :

-       Nu.

-       Sau neglijat ?

Cristi se lupta cu doua cratiţe care se incăpăţânau să nu intre una-ntr-alta :

-       Nu.

-       Ori poate oprimat ? Nu vei simţi că toata lumea e impotriva ta ? Jean deja işi bea linistit ţuica, privind relaxat din scaun cum Cristi se mişca brownian cu vesela prin bucatarie.

Operaţiunea cu cratiţele reuşise intr-un mod violent, iar acum li se căuta loc undeva în dulapul de jos :

-       Nu.

-       Nu te vei simti ca un copil caruia i se refuza in  mod deliberat drepturile ?

Acum farfuriile devenisera foarte dusmanoase  si Cristi le cauta si lor loc undeva in spatiu :

-       Nu.

-       Deci te vei simţi abandonat. Sau e o chestie deliberata, de genul « se abandonă sieşi lumii », deşi mai degraba tu ai abandonat lumea şi părerile ei…

Cristi se opri brusc, Jean tăcu, atomii ingheţară, vesela dispăru in cotloanele dulapului de bucătărie iar ochii i se oprira ficşi asupra lui Jean, care îl privea amuzat:

-       Bă !!! Tu faci odată peştele-ăla ?

MARTORII MEI

La prînz, între 12 şi 1, e pauză de masă. Cei doi merg acasă, împreună. În faţa aragazului desantează Cristi, pentru chestia aia nasoală cu ridicarea temperaturii la ciorbe şi mâncăruri, iar Jean dispare în camera lui, pentru 5 minute de gimnastică. Aplecare laterală, dreapta, stânga, respiraţie lentă… cineva bate la uşă. Cristi, mai aproape, deschide. Jean (aplecări pe spate – un exerciţiu din yoga, foarte eficient la coloană) aude fără să vrea:

-       (voce de femeie) Bună ziua! Putem să vă punem o întrebare? Cristi, care este un politicos şi oarecum timid în timpul liber (nazist e numai la slujbă sau când șofează), face greşeala şi răspunde cu fatalul:

-       Da!

-       Dumneavoastră credeţi că este bine să facem bine?

Jean se opreşte. Toate organele lui interne freamătă, ascultând continuarea:

-       Da, desigur. (Cristi face greşeala să continue): Dacă şi ceilalţi ar înţelege acest lucru, normal că toată lumea ar trebui să facă bine.

Jean deja vrea să rupă uşa: „stai să vezi ce le fac”. Dar mai aşteaptă, controlându-și uraganul, până să intervină:

-       Asta spunem şi noi. (se simte că femeia e satisfăcută: peştele se zbate în plasa ei). Dumneavoastră aţi citit Biblia?

Jean rupe uşa. Cristi e fericit. Se întoarce jumătate către vijelia pe două picioare, şi cu cealaltă jumătate le spune bucuros celor două femei care aşteptau:

-                 Cred că despre Biblie cel mai bine discutaţi cu dânsul.

Jean face un gest „de-aici preiau eu”, iar Cristi dispare din peisaj, la cratiţele lui. În uşa apartamentului, Jean, cu mâinile în şold, gata de bătaie, le studiază pe cele două mogâldeţe zâmbăreţe, cu o Biblie deschisă în mâini. Apoi le aruncă scurt:

-       Doamnă, noi suntem creştini-ortodocşi. Violenţi!

-       Şi credeţi că o simplă discuţie vă va schimba credinţa?

-       Nu! Tocmai de-aia! (pe un ton mai calm, privind la Biblie şi la broşura colorată de dedesubt) Dumneavoastră de unde sunteţi? De la adventişti?

Una din doamne e oripilată:

-       Nu!

-       Aha. (Jean se gândeşte oţâră) De la martorii lu’ iehova?

Doamna e fericită:

-       Da!

Jean e şi mai fericit:

-       Perfect! P-ăştia-i ştiu cel mai bine. Doamnă dragă, vă rog să nu mă faceţi să devin nepoliticos. Pentru că nu vreau. Nu ne interesează!

Doamna e fericită că a scăpat uşor, zâmbeşte, mulţumeşte pentru atenţie, se retrage; Jean, desumflat, închide uşa, total nesatisfăcut. „Băi, eram obişnuit cu de-ăştia mai  insistenţi… slabă organizaţie au aici, în Cernavoda”. Se duce la Cristi:

-       Trebuia să le zic ca suntem Ingineri Şefi. Erau cam nepregătite…

Apoi continuă, zâmbind:

-       Acu’, scuză-mă: poate vroiai să te-nscrii la ăştia, iar eu v-am întrerupt discuţia filosofică…

-       Nu, bă. Cristi pune ciorba-n farfurii și explică: am acasă Biblii câte vrei.

-       Da, dar n-ai de-astea cu poze colorate.

-       Nu, de-astea n-am. Recunosc.

Jean îşi pune şi el o farfurie, taie pâinea şi râde:

-       Auzi, dacă vreodată ai câteva milioane de dat aiurea, instantaneu mă suni. Am şi eu o sectă: Martorii Mei. Îţi prezint bahavad-gita, biblia şi coranul, în 3 lecţii scurte, cu poze, să pricepi şi tu…

-       N-am nevoie să pricep. Taie niște pâine.

-       Nu-i nimic, ideea e să mă asculți, și să dai banu’. Eu, în plus însă, dau şi tricouri cu mine.

Şi, satisfăcut, mai mult pentru el:

-       La asta nu s-au gândit babele alea… Câtă fasole mănânci?

Send Comment