Dune
– Hello?
– Hai, Emori-San… Konbanwa!
– Hai, hai, konbanwa…aaa… Ion-San, ştii am primit acum un telefon de la Kaida-San.. îmi pare rău să-ţi dau o veste proastă…
– ?
– Mâine nu lucrăm… e prima zi de Eid…
– Iuhuuu… Şi pe 1, 2 Octombrie?
– De asemenea nu lucrăm…e liber… Îmi pare rău că ţi-am stricat seara.
Are şi lumea asta părţile ei bune. După o lună de ramadan, în care nu s-au pedepsit numai pe ei, dar şi pe noi, ăştilalţi, transformându-ne din nişte păcătoşi alcoolici în sfinţi băutori de apă, iată vine Eid-ul. Este sărbătoarea de sfârşit de post, şi ţine 3 zile. Ca minunile la români.
Acum, sincer, am zis eu destule despre ei, însă trebuie să recunosc deschis că nu am mai văzut demult timp oameni bucurându-se aşa sincer la o sărbătoare. De dimineaţă, toţi musulmanii, fără excepţie, se îmbracă în alb, adunându-se, la 05.30, pentru prima mare rugăciune. Apoi este declarat oficial, prin trompetele lor de la moschee, „ramadan, over and out!” şi se dă răspândirea. Apoi îşi fac vizite, împart cadouri, dau telefoane pe la prieteni. Musulmani sau nu: pe mine m-a sunat Rashid să-mi ureze. I-am urat şi eu, şi s-a bucurat tare mult. Cred că noi, creştinii, oricât de superiori ne-am crede, am pierdut un lucru esenţial: bucuria de sărbători. Pe care aici am trăit-o din plin.
*
Cu o săptămână în urmă, am fost invitat de Greg, colegul meu francez de la electric, să mă alătur unei excursii pe care ei o plănuiau în timpul Eid-ului. Am acceptat cu interes,mai ales că destinaţia noastră urma să fie: deşert. Camping în mijlocul lui mama-mă-si, departe de orice.
Am plecat, pe 1 Octombrie la prânz, din camp, după ce în prealabil ne-am aprovizionat cu ceea ce este esenţial în astfel de situaţii: bere. Restul, adică mâncarea şi alte chestii inutile le-am lăsat în seama unei colege, care s-a oferit să ne ajute; iar aceste apucături trebuie întotdeauna încurajate la femei. Sentimentul de a fi util este un factor esenţial în dezvoltarea umană.
Am mers apoi la Doha, la o agenţie de leasing, unde s-au debarcat maşinile cu care veniserăm şi s-a închiriat un Nissan Patrol negru, nou-nouţ, având această calitate uriaşă: şaisprezece. Patru-ori-patru, adică.
4.800 cmc. Adică patru virgulă opt litri, frate. Ăştia nu se joacă, pe aici: ce are sub 3000 cmc nu se importă în Qatar. Bine, la ei litrul de benzină este 0,7 Ryali. Adică vreo 50 de bani la noi. Nu ştiu câţi cai putere poseda bidiviul, însă de mişcat se mişca impresionant.
Pe undeva pe la Messaid (o localitate sudică), unde se termină şoseaua şi încep dunele, este începutul sesiunii de off-road pe aici. Nu numai pentru noi, ci şi pentru ceilalţi amatori de camping în nisip. Aici te dai frumuşel jos din maşină, desumfli roţile sub 1 bar, te mai asiguri o dată că ai rezervorul plin şi lopăţica la tine şi o tai.
Am mers 2 echipaje. Noi şi ăilalţi. Care aveau un Ford 4×4 ce-a reuşit, în timpul excursiei, şă-şi piardă o apărătoare, să-şi îndoaie tot felul de table, aripi şi alte chestii, iar la sfârşit (noroc că ajunsesem la Messaid) să-i plesnească un furtun pe sistemul de răcire. Japonezul nostru n-a avut nimic. Noi, însă, da: Greg conduce ca un dement, şi la 100 km/h pe dune, cu viraje pe pante având 30 de grade, nu mai faci diferenţa între pasagerii din spate şi bagaje. Mai ales când maşina o ia la vale, în drifting. Eram una cu rucsacii, mâncarea, berile, corturile, care zburau impoderabil prin habitaclu. Dar a meritat. Senzaţia e absolut fantastică.
Nu sunt fan maşini, cai putere şi alte de-astea. Îmi plac sporturile în care-mi pun în funcţiune proprii muşchi şi n-am nevoie de motoare. Dar să mergi pe dune cu animalul japonez, neştiind ce reacţie are maşina şi când vom rămâne împotmoliţi sau când ne vom răsturna, îţi dă nişte fiori ce nu credeam c-am să-i încerc.
După ce am campat (am mers vreo 30 km în sud, până n-am mai văzut pe nimeni, şi-am dat de graniţa cu Arabia Saudită), evident că ne-am pus pe grătare şi beri. Apoi, la lăsarea întunericului, am luat iarăşi maşinile şi dă-i ture iarăşi. Te simţi ca la ski. Foarte mişto. Apoi, după 10 seara, încep să apară coloanele de maşini: vin arabii. Care toată noaptea numai asta fac: se dau. Fac întreceri, merg în coloane, se bucură oamenii. S-au potolit pe la 4 dimineaţa.
Am dormit sub cerul liber: ne-am întins sacii de dormit, am mai stat la poveşti şi-am adormit. Să nu vă zic cum se vede cerul acolo. Ca-n poveşti.
*
Nu am scris toate acestea pentru a povesti ce vacanţă minunată am avut eu. Sunt doar foarte excitat că am găsit acest nou sport (pentru mine): dune drifting. Şi care, evident, doar prin zonele astea se poate practica. Şi vreau să-l recomand.
Închirierea unui 4×4 bun e aici 800 Ryali. Cam 150 de euro. Pentru 24h. La 4 persoane, e foarte acceptabil. Nu ştiu cât costă biletul de avion România-Qatar, însă sunt sigur că, la câţi operatori lucrează pe Doha, se poate găsi, din timp, un bilet acceptabil. Apoi, perioada este excelentă acum: Octombrie – Martie temperaturile sunt foarte bune. Noaptea sunt maxim 27 grade, iar ziua nu mai sare de 40. Acum, la 1 Octombrie. În noiembrie – decembrie se va lăsa chiar mult mai frig. Bere se găseşte, marea-i aproape, nu sunt alte probleme.
Vă aştept.
Eid Mubarak!
[mai multe imagini la http://www.new.facebook.com/album.php?aid=37397&l=4c439&id=658867887]