Tribuna II de la Feteşti
– Roo-mâ-ni-aa! Roo-mâ-ni-a!
Costi intră pe uşă cu o sticlă de bere la 2 litri în braţe.
– Haide, Constantine, că-ncepeau ăştia fără tine.
– Fără mine?!?? Cum să-nceapă, mă, fără mine? Păi ce zici tu, io-i las?
În sufragerie, la etajul 3 de la Feteşti se-adună lumea pentru meci. Dacă bairamele se ţineau în apartamentul Gal/Nepotu/Jianu/Moxu, meciurile se văd aici, la Dorel şi Mărin acasă. Dorel e-n pat, cu un ochi ţintă la televizor şi altul la ecranul calculatorului deschis pe un site care dă-n direct rezultate de la toate celelalte partide, Mărin şi Tatiku s-au instalat confortabil la margine, iar Jean se-aşează-ntre ei, pregătind tradiţionala farfurie cu seminţe. Costi vine şi el cu sticla de bere, toarnă la toţi (mai puţin lui Jean, care e cu maşina şi mai ţine şi post), îşi trage un scaun şi gata! Meciul poate începe.
– Ia uite, măi, că e ceva lume…
– E pe dracu´. Ă? Ba da, bă, uite că e… Dorel, ca-ntotdeauna, e foarte categoric şi înfocat în pronunţarea sentinţelor: dă-l mă-n mă-sa şi pe Lupescu ăsta (Lupescu e adjunct la Federaţia Română de Fotbal, fost fotbalist)… păi ce, 1 milion biletul la meciul naţionalei? Ţigani nenorociţi… Să nu poată şi omu´ veni calumea şi el la stadion… auzi ce explicaţie dă el: că cică dacă Steaua ia atâţia bani pe bilet, „Naţionala” trebuie să ceară şi mai mult… păi ăia-s privaţi, mă.. cer cât vrea muşchii lor… şi vine Realu´, Lyonu´…
– Mamă-mamă, dacă se juca la Craiova… intervine Tatiku, cu obidă… era plin stadionul cu 3 ore ´naintea meciului…
– Zău, mă? îi întărâtă Jean.
– Care, mă, la noi?!! Explodează Dorel, cu patimă…Păi la Craiova, continuă Dorel cu foc, în Bănie, rupeau ai noştri gardu´… şi-n galerie, tot timpul în picioare, cântai până răguşeai. Păi ce, puteai să stai? „Scoală, bă, ce, eşti de la ţară?” M-am aşezat odată şi le-am zis că io chiar sunt de la ţară… „păi şi ce, bă, ai venit la operă?”
Meciul n-a-nceput încă: acum se cântă imnurile.
– Curios: ia uite, nu se huiduie! e mirat Jean.
– N-ai mă, pe cine.. cu ăştia? Păi ce să ai cu Slovenia? explică Tatiku, calm, examinându-şi degetele de la picioare.
– Bă! Mai ţineţi minte, zice Costi, cum au fluierat imnul ungurilor? Nimic, bă, da´ nimic nu se-auzea… N-am auzit în viaţa mea huiduieli mai mari decât la meciul cu naţionala Ungariei. Frateee… era ceaţă de atâtea huiduieli.
Începe, în sfârşit, meciul. Băieţii continuă să mănânce seminţe, să comenteze partidele de pe net „iete, bă, ai dracu´ bulgarii conduc cu 2-1 pe Bielarus… hai, mă, Dorele, nu fii şi tu ţigan acuma, ce-ai vrea, să le ai pe toate?… păi, da, măi, dar un gol dacă mai dădeau şi ăia, ne calificam fără probleme”, să facă şi desfacă echipa, în timp ce Jean încearcă să stea concentrat 100% pe meci. Nu reuşeşte. Nu a-nţeles niciodată formulele de echipă, care-i la închidere şi care la deschidere, de ce fundaşului central nu-i mai zice libero şi e total bulversat de colegii lui care sunt aparent neatenţi, fiind mai mult preocupaţi de comentarii pe diverse teme, dar care a doua zi vor şti foarte bine care pe ce post a jucat, în ce minut au dat pasă, de la ce distanţă au ratat, etc…
Ratează Mutu, singur cu portarul, în primul minut. Se dezlănţuie uraganul Dorel: cum e la serviciu de înfocat, aşa e şi la meciuri – zici că-şi dă viaţa acolo, în faţa televizorului. Nu are nici un sens să te mai enervezi sau să-njuri, că o face el pentru toată lumea:
– ´Tu-ţi casa mă-tii, Mutule, cu paştele, morţii şi răniţii… Dorel e-n picioare, mai are puţin şi aruncă cu ceva-n televizor.
– Ho, băi, Dorele, că-i abia minutul unu, îl temperează Jean, râzând.
– Da, băi, dar contează, grijania mamii ei de treabă… Aveam 1-0, acu´ stăteam liniştiţi.
– Pă şi noi ce mai făceam 90 de minute? La ce ne mai uitam?
– Ei, lasă, mă: păi ieşeau ăştia la joc, era altceva… Băi, Jeane: cum poate să rateze din poziţia aia? Păi io dădeam gol!
– Dădeai pe naiba, îl întrerupse Costi… Haide, băi, Dorele, că tu ratezi şi în curtea şcolii, când joci cu noi…
– Da, dar ăla joacă pe bani mulţi, pentru culorile naţionalei… Dorel e trup şi suflet când e vorba de muncă sau de naţională…Ăla apără culorile patriei, băi… Păi să am eu tricoul galben pe mine… şi să-mi mai dea şi ăia atâţia bani…
– Ce făceai?
– Păi aram terenul, de la un capăt la altu´… pentru România, să joc eu? Sfâşiam, muream cu portarul ăla de gât, şi tot dădeam gol!
La un moment dat, un prim-plan în tribune:
– Iete, bă, ăla nu-i Sârbu? Ăla de vorbeşte cu Hagi… remarcă Jean.
– Care Sârbu?
– Ăla de la ProTV.
– Dă-l mă, dracu´.
– Păi? Ce-ai cu el?
– Eh, aşa…
Costi explică:
– E din Moţăţăi. Din sat cu Tatiku.
– Zău, mă? se miră Jean.
– Păi da, băi… se înfoie Tatiku… ce ştii tu? Moţăţăi e sat mare.
Jean râde. Dorel intervine şi el:
– Şi Iovan, secundul, e tot din Moţăţăi.
Mărin râde şi el. Jean concluzionează:
– Păi, bă, voi vă daţi seama… Îl sună Sârbu-ntr-o seară pe Iovan, să mai stea şi ei de vorbă, aşa, consăteneşte şi-i zice: „auzi, băi, Iovane, tu ştii că Tatiku e din sat cu noi?… de unde, măi, din Moţăţăi? Tatiku? hai, bă, Sârbule că tu mă minţi… mă jur! Să mor io, na! … auzi, domnule, şi noi nu ştiam. Ca să vezi ce chestie: Tatiku e din sat cu mine…”
Toţi râd… Ratează Raţ. Costi, hâtru, către Dorel, după porţia de înjurături cu moşi şi strămoşi a acestuia:
– Dorele, păi nu-i rupi tu picioarele când vine acasă, la Piatra Olt?
– Păi? cere explicaţii Jean.
– Păi şi-ăsta, Raţ, e din Piatra Olt, la doi paşi de mine… Dacă nu joacă bine, îl rup ai noştri-n bătaie când vine pe-acolo, râde Dorel.
Chivu face o mişcare greşită, pierde mingea şi nu mai aleargă după ea. Dorel dă verdictul:
– Ia uite şi la ăsta, l-a omorât femeia azi-noapte… nu mai poate.
– Cu care femeie, măi, Dorele? Sunt în cantonament şi n-au voie. Dacă-i prinde taica Piţi…
– Cu aia de la ProTV, explică Mărin. De la ştirile sportive.
– Aia de râde? încearcă Jean să se dumirească.
– Nu, mă: aia cu ţâţe mari, zise Dorel. Şi-apoi cu un suspin: băi, ce femeie… Aia da muiere, frate…
– N-au voie să se obosească înaintea meciului, explică Jean.
– Ba da, zice Costi… cică n-au nici o treabă cu o seară-nainte de meci… A doua zi sunt fresh! A treia zi e problemă, că nu mai pot s-alerge… mi-a zis mie un văr de-a jucat fotbal, că i-a zis lui doctorul…
– Cum, bă? Dorel e contrariat: păi după ce munceşti o noapte-ntreagă la fomeie, mai eşti bun de ceva? Ce doctor e ăla?
Băieţii râd, Tatiku explică metoda lui:
– Ei, şi tu acuma, o noapte întreagă: două minute şi gata! Te-ntorci pe parte-ailaltă şi „noapte bună!”
Costi râde de nu mai poate. Dorel mustăceşte, deşi nu e de acord cu explicaţia: la el munca e muncă, chiar dacă e vorba de Sala Maşini, de femeie sau de fotbal . Jean decide:
– Şi zi aşa: două minute şi gata! Femeie, eu am meci mâine… treaba ta! Bună scuză!
Gooooooooool! Avem 1-0! Bine-nţeles – Mutu. Dorel îl laudă:
– Mutule, băga-ţi-ai mingea aia undeva, ´tu-i casa ei de treabă, bravo mă!
– Ce-ai cu el, Dorele?
– Ei, aşa, de încurajare…
Pe la sfârşitul meciului, intră Bănel Nicoliţă. Jean nu-l mai suportă de la meciul cu Real Madrid, când şi-a dat autogol:
– Mă, cum o fi reuşit să şi-o dea singur în poartă… de la distanţa aia… ce-o fi fost în capul lui…
– Lasă-l, măi, Jeane, că e bun. E foarte bun la recuperare, îl consolează Tatiku…
– E bun pe mă-sa… O pasă nu dă calumea… pierde toate mingile.
– Asta cam aşa e, râde Dorel.
– Şi fuge şi repede. Uite, să vezi acuma, continuă Tatiku, pe partea dreaptă o să fie curat ca-n palmă. Toate mingile o să le recupereze.
– …şi pe toate o să le piardă, râse Jean. Cred şi eu c-o să fie curat pe partea dreaptă: n-o să se-ntâmple nimic acolo, că e Bănel.
Mai dau ai noştri un gol, se termină berea, se termină şi meciul: 2-0 pentru România. Dorel, ca de obicei, pune răul în faţă:
– Da, băi, dar uite: bătură şi bulgarii, pe Bielarus… Dacă noi nu luăm un punct cu Olanda şi ne bat bulgarii la ei, nu ne mai calificăm.
– Bă, tu ce-ai? Suntem pe primul loc. Jean e optimist întotdeauna: îi batem şi pe olandezi, şi pe bulgari şi ne calificăm. Îţi spun io! E anul României: am luat Cannes-ul, Steaua ajunge la anu´ până-n sferturi, ai noştri se califică…
– Bine, bă, Jeane, dacă zici tu… dar e greu.
Jean se încalţă, îşi ia cheile de la maşină şi se salută cu băieţii:
– Hai România!
– Hai România, Jeane. Noapte bună.
[România – Slovenia 2-0, preliminarii Euro 2008]
„Şantier – Reactorul cu Olteni”, din cauza lui IoH Cernavoda, 07 Iunie 2007