Roza Vânturilor
Venisem de la serviciu cu Emori; rămăsesem până mai târziu şi mă adusese el cu maşina. Cum ajungem, lihniţi de foame, evident, după aproape 12 ore de şantier, ne repezim în sala de mese. Prima ţintă, şi el şi eu: toaleta. Nu pentru altceva, dar ca să ne spălăm pe mâini. El, la o chiuvetă, eu, la alta. Oarecum mirat, se-ntoarce spre mine şi mă-ntreabă:
– Obişnuieşti să faci asta? Adică, la voi e normal să vă spălaţi pe mâini, sau doar în seara asta…?
I-am spus:
– De când eram atâtica, mă bătea mama dacă nu-mi spălam mâinile înainte să vin la masă… la noi e obligatoriu.
Emite verbal semnul exclamării japonez:
– Oooo… pe-aici n-am văzut multă lume făcând aşa…
Are dreptate: îi vezi, la toaletă, după ce execută anumite operaţiuni, că ies fără să se spele. Nu spun reprezentanţii cărei rase şi nici ce culoare au, că iar se ia lumea de mine c-aş avea ceva cu indienii.
*
Fiecare plan, desen, care arată o aşezare în spaţiu a unor echipamente, clădiri, etc., e musai să posede cunoscuta cruce nord-sud-est-vest. Să ştie omul cum să-şi aşeze alea, să nu iasă ca-n Caracal totul…
Aici, în Qatar, însă, mai intervine un element-surpriză: direcţia MECCA… Să iei aminte, la o adică, după ce aşezi transformatorul de 250 MW, cam pe unde vine şi Mecca. Îmi imaginez cum ar fi fost la Cernavoda, cu oltenii mei, dacă se supăra Dinică într-o zi şi spunea:
– Bă, mie să-mi zică aici Ingineria unde e Craiova, pe plan… nu mă interesează Nordul tău geografic… cum să montez eu descărcătorul asta? Înţeleg, Nordu e-ncolo, Vestu e acilea, dar spuneţi-mi, frate, pe unde vine Craiova…
Vorbeam cu Floakă, tot admirând planurile astea:
– Uite, dragă ce grădină avem acilea…
– Păi?
– Păi pe lângă Mecca, mai avem aşa: uite ce scrie aici…
– North Plant.
– Plantele din Nord, adică. Ia uite şi-acilea…
– Wind Rose…
– Adică Trandafirul din vânt… e un fel de Trandafirul Galben al arabilor… băi Floakă, aici e grădina botanică, nu rafinărie… ne-au dezinformat ăştia, bre…
*
Pentru a stimula elanul competiţional al angajaţilor, firma pune la dispoziţie dimineaţa, la prânz şi seara, un număr de autobuze ce niciodată nu compensează numărul celor care vor să ajungă în partea ailaltă. Aritmetic, Numărul De Autobuze = Numărul Necesar De Autobuze – 1 (minus unu). Dimineaţa treaba e corectă, că suntem cu toţii-n parcare când sosesc autobuzele, şi ne batem pe cinstite. Care-i mai tare (adică noi, românii) ocupă loc, care nu (adică ei, indienii) stau pe rândurile din mijloc, cu scaune pliabile nepermanente, generatoare de hemoroizi, scolioze şi alte vitamine. Seara, însă, principiul este cine scapă primul. Autobuzele fiind deja în parcarea firmei, ocupă loc cei care vin mai repede de la birou. Fiecare 30 secunde întârziere înseamnă încă 20 de oameni care au ajuns (şi se urcă) înaintea ta.
În fiecare seară, în timp ce-mi scriu grăbit mailurile, îmi fac raportul zilnic şi-l ascult pe Emori cum îmi ţăcăne ordine şi-mi pune întrebări non-existenţiale dar cronofage, Floakă, ce are avantajul net de a se afla aşezat spaţial mult mai bine faţă de Emori decât mine, îmi aruncă, relaxat şi nesimţit:
– Ăă, deci, Ion… este şase fără un sfert… vroiam să-ţi spun că eu mi-am terminat raportul pe ziua de azi, l-am şi semnat, acum mi-am închis calculatorul, iar în fix trei minute o tai la autobuz, că a-nceput să se golească pe aici, şi iar stăm pe scară.
Ridic capul, văd mulţimea de indieni ce deja se revarsă de prin birouri, mă enervez pe Floakă, îi răspund lui Emori, mai corectez o dată ultimul e-mail, mă enervez şi mai tare pe Floakă şi forţez terminarea programului. Care nu-ntotdeauna îmi iese.
În seara aceea, îmi luam rămas bun de la Emori, la plecare, şi nu ştiu ce-mi vine de-i trântesc, prost inspirat:
– Emori San, good bye… see you tomorrow… have a marvellous evening!
Face o figură de copil care tocmai ce s-a dat prima dată-n montaigne-russe şi-mi cere explicaţii:
– Cum, cum…?
– Have a marvellous evening…
– Ce e… ce e marlboros ăsta? Eu am ţigări Marlboro…
– Nu, Emori San… Marvellous… ceva extraordinar, magnific, ceva mai mult decât bun…
– Cum se scrie? Şi ia carneţelul…
Îi dictez: m-a-r-v-e-l-l-o-u-s. Pe la al doilea „l” se opreşte, obosit:
– Nu, e prea mult. Cuvinte inutile… orice cuvânt care depăşeşte 5 litere e inutil. Ai văzut limba japoneză? Numai din silabe e formată.
– Îmi cer iertare în numele limbii engleze…
– Dacă zici că-nseamnă ceva mai mult decât frumos, de ce nu spui „mai mult decţt frumos” şi gata… neeee…. very much disapointment… Să le scrii la ăia, la Oxford, da? Şi râde.
– Direct la ăia le scriu… acum fug, să prind autobuzul.
Ca de obicei, când am idei, am stat pe rândul din mijloc în seara aceea. Floakă îmi zâmbea, înţelegător, de pe un scaun-fotoliu, cu 3 secunde înainte de a adormi.
Absolutely marvellous.
[23 Sep 2008, Ras Laffan]