”Jane, gata, nu se mai poate, scoate bisturiul. Da-mi de lucru, taie-n carne vie”. Aud asta din ce in ce mai des, la atelier, de la oameni care s-au apucat de ei si ”simt” intr-un fel anume efectul bisturiului zodiacului, Marte, la trecerea sa prin Scorpion.
De astazi, e si Luna acolo, unde stă două zile. Emotii si povesti din trecut, care se cer a fi indepartate chirurgical. Ruperea de amintiri si emotii care dau nastere intrebarii filosofice ”tu o mai freci mult?”.
Cum zic de fiecare data (și o s-o mai zic) anul 2016 este despre Marte. Despre chestiunea fundamentală ”tu ce vrei, de fapt?”. Despre acțiune, curaj dar și bisturiu. O rupi acum, sau mai târziu, la reanimare, cu trecutul?
Dacă ai astfel de bubici și saci cu tine, sunt doua zile excelente sa-i arunci. Sa indepartezi cangrena. Să tai cordonul și să mergi înainte, zicându-ți ție, Universului, lui Dumnezeu sau care se nimerește a-ți fi prin preajmă ”da, vreau, asta vreau! capisci?”
Iertați, tăiați, afirmați, mergeți mai departe. E de bine, sunt zile faine. Eu vă ursesc de curaj, de boașe și de bisturiu energetic. Haida!
A ursit Vrăjitoarea Electrică
ps: ”Voi merge oriunde, dar numai înainte” este sloganul unei reclame mai vechi. Citatul apartine unui președinte american.
Cum le zici tu Ioane si cum te citesc eu deloc din coincidenta in care de fapt nu cred. Sa fii iubit!
Te pup, Costin! Pe unde mai esteți? 🙂