Santier

  • Urmareste si vrajile de pe...

Vine trafo, bine-mi pare!

Data: March 25, 2010 Autor: vrajitoarea Almanahe: Santier 0

jean si alin, vara 2002

Era prin 2003. Vara. Stanciu (Alin) taman ce trecuse de la Inginerie la Producţie, sub aripa ocrotitoare dar dură a lui Cristi, şi era proaspăt Şef de Lucrare la Bara Capsulată, când pică bomba: „vine T03-ul!”.

Vestea nu era o «bombă» prin noutatea ei, ci prin gradul de pregătire pe care-l implica. Se ştia demult că trebuie să vină, dar se lăsase aşteptat cam de multişor. Acest T03 era un transformator de servicii bloc, o măgăoaie de vreo sută de tone, care de vreo săptămână tot plecase de la Electroputere, din Craiova, şi nu mai ajungea.

In fatidica zi, însă, Cristi tocmai ce se hotărâse că el îşi bagă picioarele şi nu-l mai aşteaptă, „n-o veni ăla taman azi”, şi plecase cu maşina la Constanţa, pentru revizie. Şi cum se întâmplă de obicei pe acest pământ în zona Energo, pe la ora 11: alarmă generală! Sosea animalul. Venise agale, adus pe un transportor special olandez cu multe-multe roţi, iar acum aştepta cuminte, suspendat în macaraua specială de 150 tone (adusă de la Constanţa), să fie descărcat în curtea Unităţii 2, zona transformatorilor de putere.

Unde e Energo, să vină Energo…!

Evenimentul fiind de o importanţă aproape istorică, Jean – care mai era şi Inginer de Sistem pe transformatori – venise şi el în instalaţie să asiste la moşirea pruncului. Alin, lasat mostenitor ca sef-montaj de catre Cristi, făcea feţe-feţe: habar n-avea cum se descarcă şi se pune pe poziţie un ditamai transformatorul. Jean – nici el. Singurul care cunoştea problema – că mai practicase sportul ăsta – era Cristi, momentan absent cu desăvârşire. Jean avea avantajul că era reprezentantul Ingineriei, aşa că toată măgăreaţa pica pe Alin.

Ca de obicei când apar lucrări la Energo – mai ales care se vor a fi rezolvate de urgenţă – nu se găsesc nici oameni de ajuns şi nici sculele potrivite. Alin înroşise telefonul cu Cristi: „ce oameni iau?… de care gaşă-mi trebuie? … să iau 2 trifoare? Şi de unde?” (fac o mica paranteza: triforu’ este un dispozitiv manual de tractare-ancorare, tire-forte în original dar trifor pe şantier). Din cercetarea nuanţelor si culorilor afisate de moaca lui Alin, Jean îşi cam dădea seama că mesajul lui Cristi era scurt, clar şi concis: „nu ştiu, băi, Aline, descurcă-te că de-aia te-am lăsat şef”. Când obrazul i se lumină în gri-închis-metalizat-negru, Alin declară:

-                 Îmi bag în el şi de  telefon, şi de transformator şi de gaşă… să-l descarce p-ăsta cine-o ştii… Şi apoi, nervos: pe unde-or umbla ăştia ai mei, mă? Danieeeleee! Mă duc după Daniel!

Când începuse uraganul, Alin dăduse ordinul de împrăştiere la oameni: „tu du-te şi caută gaşe… de 70, de 120, ce găseşti, habar n-am… Daniele, fă-mi rost de nişte trifoare… nu ştiu, de care-or fi… bă, tu du-te şi caută-l pe nea cutare de la ANM să-mi dea nu ştiu ce sculă…” aşa că după circa un sfert de oră, lângă transformator nu se mai aflau decât el, Jean… şi Sukno, superintendent-ul de la beneficiar, un croato-italian destul de antipatic, foarte fascist, care nu înghiţea pe Energo şi făcea tot posibilul să o şi arate cu fiecare ocazie. Iar ocazia venise; victimile erau sigure, aşa că deocamdată privea pasiv la mişcările browniene ale lui Alin.

Care Alin, însă, din victimă sigură devenea brusc evadatul principal. Jean se schimbă şi el la faţă, dându-şi seama că tocmai ce urma să rămână singur cu Sukno la locul faptei.

-                 Alineee! Unde te duci?

-                 Stai aici! Mă duc după Daniel. Apoi caut nişte traverse; de unde paştele mă-sii le iau şi p-alea, nu ştiu…Mă-ntorc repede. Se răsuci pe călcâie şi-n trei secunde dispăru.

Jean respiră adânc de câteva ori. Privi fix la transformatorul care se bălăngănea în macara, aşteptând să i se întâmple ceva. Privi cu coada ochiului la Sukno. Aştepta întrebările ca pe o ghilotină. Sukno se uită şi el la transformator, apoi se uită în jur –nici ţipenie de om de la Energo – apoi privi spre Jean: cu cămaşă, pantaloni de doc, cască albă, mapă în mână, Jean nu era tocmai personajul la care să ţipi că nu pune mâna să descarce transformatorul ăla odată. Totuşi, încercă să-şi facă numărul:

-                 Domnulu! Unde este ominii? Ce face Energo? Sukno vorbea multe limbi, şi pe toate prost. Se încăpăţâna să vorbească româneşte, deşi nimeni nu i-o cerea si tot nimeni nu-l înţelegea.

Jean îşi luă în serios rolul de unic reprezentant al firmei pe frontul cu transformatorul:

-                 S-au dus să mai aducă scule şi materiale, pentru măsuri suplimentare de siguranţă, îi răspunse apăsat Jean, deşi sincer n-avea idee unde erau plecaţi oamenii, când vor veni şi mai ales cu ce-o să vină. Apoi trebuie să aducă traversele. Vor apare în 5 minute.

Urlatul este o metoda terapeutica foarte recomandata in cazul in care habar nu ai ce sa faci. Asa ca Jean incepu si el sa urle, in limba engleza, catre Sukno :

- They will be here in maximum five minutes! Jean ştia că pe străini îi calmezi oleacă dacă le vorbeşti în engleză, aşa că profită de singurul avantaj pe care-l avea în momentul respectiv.

Sukno se mai domoli. După un sfert de oră, la faţa locului, aceleaşi 3 personaje continuau să se uite unul la altul: Jean, Sukno şi transformatorul. Colac peste pupăză, apare şi Voiculescu, reprezentantul Ingineriei beneficiarului, curios şi el să vadă tehnologia de descărcare şi punere pe poziţie a unui transformator TTUS ONAN ONAF 24/10,5/6,3 kV, 60/30/30 MVA, fabricaţie românească:

-                 Îl puneţi întâi pe traverse şi după aceea îl trageţi, sau îl montaţi direct pe roţi?

Jean habar n-avea, dar inventa: în viaţa lui nu descărcase un transformator, şi era convins că nimeni de-acolo nu ştie, aşa că se hotărî să rişte:

-                 Da, îl punem pe traverse, răspunse sigur pe el. Îi montăm acolo roţile, apoi cu două gaşe de 120, din oţel, îl tractăm până la intersecţie, unde iar îl ridicăm şi-i schimbăm direcţia de mers.

Cum Sukno, disperat, plecase între timp, din lipsă de „combatanţi” cu care să se certe şi cărora să le dea indicaţii, Jean abera în linişte tehnologii neconvenţionale privitoare la descărcarea transformatorului, încercând să-şi imagineze cum ar face el dacă ar fi la o adică. Fie că şi-a dat seama că Jean aberează, fie că nu mai avea întrebări de pus, Voiculescu mai stătu cinci minute privind gânditor, văzu că nu se întâmplă nimic, după care plecă în treaba lui.

Jean rămase singur, în sfârşit, cu minunea tehnicii autohtone. Ce contează că slăbise 2 kg, era bine: trecuse proba, firma fusese reprezentată politic cu succes. Îşi imagină tot felul de înjurături pentru Alin, Cristi şi întreaga Producţie că-l lăsaseră singur acolo, îşi zise „lasă, că dau ei o bere diseară”, după care plecă şi el, descărcându-se nervos pe pietrişul dimprejur.

*

După ceva timp, a apărut şi Alin. S-a liniştit brusc, sesizand lipsa lui Sukno acolo; au venit, apoi, unul câte unul şi oamenii, fiecare cu ce găsise prin instalaţie, au ancorat transformatorul şi aşa l-au lăsat. Venea pauza de prânz.

*

Pe poziţie l-au pus mult mai târziu. Peste câteva zile, pentru că orice operaţiune care porneşte în trombă („e urgenţăăăă!”) se termină ultima. Berea au baut-o oricum, in seara acea, ca si in serile ce au urmat.

Send Comment