Your own, personal, Altceva
(despre ciclul Saturn – Neptun)
Mă sună un prieten ieri-dimineață, “Jeane, ce mai faci cu planetele alea, că e razna iarăși”. E razna, frate, da, că pe cer, dacă te uiți, toate planetele trans-personale, de la Jupiter la Pluton sunt în aparent conflict, să-i zicem disensiune, una cu alta: schimbare, schimbare de trei ori schimbare 🙂
Să fim înțeleși: planetele astea, după capul meu, reprezintă sfere ale interesului social, oarecum transpersonal, iar dac-aș fi psihanalist aș zice că ele reprezintă organizarea Supraeu-lui: cum văd eu lumea, care-i sunt regulile, de-ce-urile existenței mele, visurile, idealurile și capacitatea de a-mi imagina lucruri care îmi depășesc, să zicem, condiția umană.
Aceste poziționări geometrice ale celor 5 planete “grele”au ca efect creearea unor stări de tipul valuri de furie versus valuri de delăsare, nimic nu-mi mai convine. Dar sursa lor este “ceva esențial nu-mi mai place”. “Nu mai există un ideal comun, global, care să-mi salte inima în piept”.
*
Treaba asta m-a dus cu gândul la anii 1848, când Europa fierbea de idei avangardiste și se pregătea o nouă revoluție. Sunt, de fapt, anii când Neptun a fost descoperit (mai exact, 1846) și pe care eu insist mereu când vorbesc despre această planetă formidabilă. Probabil mulți nici nu mai știu ce a fost pe atunci, sau nu acordă nicio importanță acelor ani. Așa cum nu acordă nicio importanță (din necunoaștere, desigur) forței idealului și imaginației din psihismul său. Anii aceia au fost ani de fierbere, se puneau bazele unor ideologii noi, tinerii mergeau la Paris și Berlin și se întorceau cu idei fantastice, cu visuri; se creeau semințele Social-Decmocrației și Comunismului (cel puțin la nivel ideologic), la noi se inventau falansterele… Oamenii aveau idei și crezuri mărețe, ce frizau imposibilul.
Poziționarea planetelor în cauză în aceleași semne de acum (e vorba de Pești și Berbec; cei care știți oleacă astro, dați cu ochiul la ciclul Saturn-Neptun început prin 1846 și vedeți harta anului 1848), mă face să cred că acele idealuri au cam rămas nefinalizate. Pentru că noi trecem acum printr-o criză majoră de conștiință, pe care eu o denumesc o criză de ideal.
Ființa umană are nevoie de un ideal; tu ai nevoie de un ideal. Este o necesitate a condiției umane, pe care nu ai voie să o neglijezi. Altfel, oricât de plin social și material ai fi, tot mic și trist vei rămâne pentru că ceva esențial din tine nu a fost împlinit.
Vremurile sunt mărețe, sunt mișto, se ridică drapelul. Se trezesc idealiștii, începem să visăm cu ochii deschiși. Și la nivel colectiv, dar mai ales individual. Pe mine individualul mă interesează, socialul e treaba altora. Pentru că de la individual pleacă totul.
Și-atunci…? Ceea ce putem face este să obiectivăm idelul. Adică? Adică să transformăm în valori ceea ce creierul nostru emite sub formă de poveste, credință, ideal. Și-atunci iei o bucată de hârtie și scrii:
– Care sunt idealurile tale cele mai mari?
– Care ar fi pașii de parcurs până acolo?
*
Este o nevoie interioară de aspirație către ALTCEVA. Altceva-ul tău, personal; chestia aia care nu te-ar lăsa să dormi și te-ar face să visezi cu ochii deschiși.
Așa că pune mâna și adu-ți aminte de visul tău; de ceea ce odinioară te-a făcut să oftezi adânc. Să Yearning. Să Sehnsucht. Să tânjești.
Despre asta este vorba; iar acest ALTCEVA te va purta peste toate aparentele deziluzii și apăsări prin care treci. Nothing happens unless first a dream.
Aia e. A vorbit Vrăjitoarea. O săptămână magică vă ursesc!
29 martie 2016